miercuri, 31 octombrie 2012

În cuiul cătării


Dau sfară-n ţară:  cei din echipa  "În cuiul cătării"   mi-au propus să le fiu partener.
Iar ca să mă corupă, m-au trecut tam-nesam în blogroll.
Ei ce cred, că vor vinde gheaţă la eschimoşi, castraveţi bulgarilor, voturi candidaţilor, somoni urşilor, asigurări românilor şi aşa mai departe.
Am acceptat.
Dar, n-o luaţi nici că m-ar fi corupt, nici că m-am lăsat corupt.
Pur şi simplu, i-am înţeles. 
Au nevoie de un şef! :) 

   

duminică, 28 octombrie 2012

Şeful niciodată nu se-ntoarce în genunchi



Mama Dana şi tata Ifim au împlinit 28 de ani
de când sunt împreună la bine, la rău, şi la greu. E ok!
Ceea ce au uitat să spună, este că de 14 ani, au un şef!
Adică 1/2 din perioadă!
Un şef care vede, aude, simte, miroase, pipăie şi gustă din tot ceea ce fac ei! 
Evident, un şef frumos, sever, indulgent, dur, caraghios, cult, milos, mofturos, somnoros, cicălitor şi aşa mai departe, pentru că aşa trebuie să fie un şef adevărat!
Ei ţin cont de slăbiciunile mele, pentru că nu au altă soluţie, eu fiind exigent, aceasta fiind una din calităţile mele principale, căci restul, sunt infinite (la calităţi mă refer).
Treaba asta, cu Gianni Morandi, In ginocchio Da Te...
L-am văzut şi l-am auzit de atâtea ori pe tata Ifim spunându-i mamei "în genunchi mă-ntorc la tine!" şi ştiu şi răspunsul ei, "nici pe brânci nu te primesc"!
Ceea ce a fost destul de mobilizator şi educativ pentru tata!
Căci uite-aşa, am ajuns la 14 ani omeneşti!
Cred că dacă m-aş lua după anii noştri, sunt de-o seamă cu un biped pe care-l numiţi Majestate! :)

Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 32.



sâmbătă, 20 octombrie 2012

Reflexii


De ce să-mi bat capul să născocesc cine ştie ce legi şi bazaconii, când pot să le iau direct de la Mirela ?


Oare nu aşa trebuie să gândească un motan? 


Iată legile la care mă refer, adică LEGILE PISICILOR:

1.Legea inerției pisicilor – O pisică în repaus tinde sa rămână în repaus dacă nu se acționează asupra ei cu o anumită forță – cum ar fi deschiderea unei cutii cu mâncare sau sunetul unui șoricel.
2.Legea magnetismului pisicilor – Toate bluzele închise la culoare atrag păr de pisică direct proporțional cu calitatea materialului.
3.Legea termodinamicii pisicilor – Căldura trece de la un corp cald la unul mai rece, mai puțin în cazul pisicii, unde toată căldura trece la pisică.
4.Legea somnului pisicilor – Toate pisicile dorm cu oamenii într-o poziție cât mai puţin confortabilă pentru aceștia și cât mai comodă pentru ele.
5.Legea alungirii pisicilor – O pisică își va alungi corpul așa încât să ajungă la orice raft care are ceva interesant pe el.
6.Legea spionării frigiderului - Dacă o pisică se uită prea mult la un frigider, cineva va veni să ia ceva bun de de acolo și îi va da și ei!
7.Legea ocupării cutiilor – Toate cutiile din cameră trebuie sa conțină o pisică din prima secundă în care au fost aduse acolo!
8.Legea înlocuirii mobilei – Dorința unei pisici de a zgâria mobila este direct proporțională cu valoarea mobilei.

9.Legea aterizării pisicii – O pisică va ateriza întotdeauna în cel mai moale loc posibil.
10. Legea dezinteresului pisicii – Nivelul de interes al unei pisici variază invers proporțional cu efortul depus de om pentru a-i atrage atenția.

Aşa mi se pare corect!
Iar aceste legi trebuiesc respectate de către toată lumea, necondiţionat. 


Toate astea, nu-s un fel de  "Reflexii in Oglinda" ?! :)


                                                                             

luni, 8 octombrie 2012

Baghi către Neveu

Răspuns adresat lui Neveu:
Am o problemă chiar de la început. Nu ştiu cui mă adresez. Eu sunt Baghi, pe prietenul meu, chiar dacă e din câlţi şi pluş, îl cheamă Nono, Dacti ştim cine e, toţi avem un nume.
Numai tu eşti mai cu moţ, tu eşti Neveu. Ce-i aia să fii Neveu?
Vezi, poate chiar fără voia ta, dar din start induci interlocutorului o stare de suspiciune, care în nicio situaţie nu poate fi pozitivă.
Iar de aici şi până la apariţia unor rupturi în lanţul comunicării, mai ales între două persoane, rectific, între o persoană şi Neveu (căci nu ştiu ce eşti), nu-i decât… un cuvânt pus nelalocul lui. Mai ales dacă ambii cred că deţin rădăcinile adevărului absolut.
Zi şi tu, cum aş putea eu, Baghi, ţie să-ţi absolv antecedentele de răutate iar pe Dacti s-o fac să descâlcească anumite lucruri? Risc să pierd o prietenie. Sau poate că nu? Oare, nu risc nimic?
Dar, în situaţia asta, ce-aş avea de câştigat?
Căci un adevărat motan aşa trebuie să pună problema!
Amândoi aveţi o logică şi un discernământ de nezdruncinat. Amândoi aveţi simţul umorului. Probabil că nu sunteţi de acelaşi sex, că dac-aţi fi, m-aş adresa cu “amândouă”!
“Baghi, te rog sa-mi scrii daca in randurile mele de mai sus am fost rau (si) cu tine, Ia adresa mea de la bunul si delicatul ursulet, Nono.” Vezi, când vrei, poţi să fii şi respectuos, şi delicat, şi sensibil. Încearcă să fii aşa mereu.
Deşi mi-ai spus că ai pielea groasă, te-am cruţat de gheruţele mele.
Nu eram sigur dacă o ai groasă peste tot, sau numai prin anumite părţi expuse,
ca să miorlăi aşa.
Problema asta, a ta şi a lui Dacti, este problema voastră, iar pe noi, adică pe mine şi pe Nono, lăsaţi-ne în prietenia noastră!
Şi mai învăţaţi câte ceva, cum ar fi, ce înseamnă să fii blând şi bun! :)