joi, 30 septembrie 2010

Miau despre Jao

Sper că nu trebuie să vă explic, ca lu' Jao, că povestea mea este adevărată şi să ajung să miorlăi pentru ca ceea ce vă spun să pară verosimil. Încă de la prima uitătură eu trebuie să vă dezarmez. Şi v-o spun, ştiu să vă privesc în ochi la fel cum simt şoricelul sau primejdia. Am un dezavantaj în faptul că lăbuţele mele încă nu sunt obişnuite cu tastatura. Ca să nu mai vorbesc de mouse. Chiar par caraghios, eu, Baghi, spaima animăluţelor cu blăniţă şi pene (mă refer doar la soricei şi vrăbiuţe), să mă joc cu un şoricel din plastic.
Bine că nu mă vede curioasa de Miţa, vărgata vecinei părinţilor mei. Miorlăită cum e, întinde miaul pe toată scara blocului.
Mă întrebaţi, poate, de ce am folosit expresia "ca lu' Jao". O ştiu de la tata, care o foloseşte destul de des. Când vorbeşte despre mine, spune că sunt "negru ca Jao" iar când îi vorbeşte fratelui meu, se enervează uneori şi-l aud răstind: "trebuie să-ţi explic, ca lu' Jao".
Sunt plictisit de câte ori urechiuşele mele au trebuit să suporte povestea asta...
Cică la şcoală, tata a avut un coleg, tot om ca şi el, dar negru ca mine. Îl chema Jao şi era din Madagascar. Şi Jao vorbea bine româneşte, dar nu înţelegea bancurile, care trebuiau să-i fie explicate. Cred că de aici se trage şi ciuda pe care o are fratele meu pe mine. Dar... miau, era să zic ceva despre coadă.
Ce bine că mi-am amintit de Madagascar! Miauuu! Câte sunt de miaunat...

miercuri, 29 septembrie 2010

Miau!... scuzaţi, Hallo!

Să mă prezint:
Mă cheamă Baghera şi sunt motan, nu mâţă proastă. Puteţi să-mi spuneţi Baghi sau Bagy, n-are importanţă. Nu ştiu ce a fost în capul celor care se cred stăpânii mei, atunci când mi-au dat acest nume. Poate pentru că sunt negru.
În ani omeneşti am 13, dar spun că am 12 până fac 14. Nu de alta, dar oamenii sunt superstiţioşi, mai ales atunci când vine vorba de pisica neagră sau cifra 13. Treaba lor, pe mine asta nu mă deranjează.
Sunt maidanez şi nu mi-e ruşine, ba aş putea spune că mă mândresc cu asta. Deşi e clar că am în sânge şi genă nobilă, fiindcă un comportament ca al meu se poartă numai pe la casele mari.
Nu-mi aduc aminte de tinereţe, asta a fost demult. În ani pisiceşti, se spune că aş avea vreo 60-70 de ani, deci mă pot considera matur, ca să nu zic înţelept.
Pe cei care îmi asigură traiul, eu îi consider a fi părinţii mei. Chiar ei recunosc asta, neratând nici un prilej de a mă considera copilul lor. Ei, aşa parcă mai merge...
Mai am un frate, de specie omenească. Îl cheamă Andu şi are aproape dublul vârstei mele, mă refer la ani omeneşti, bineînţeles. Pe el nu-l sufăr, dar trebuie să-l tolerez, ca să nu-mi supăr părinţii.
V-aţi dat seama, desigur, că înţeleg tot, ştiu multe şi chiar pot face unele lucruri omeneşti, ca, de exemplu, să rostesc "mama". Recurg la acest truc atunci când chiar mi-e foame şi în fiecare dimineaţă, când o trezesc. Mai ales că eu mă trezesc dis-de-dimineaţă.
Ei, dar vă las acum. Cred c-am mieunat destul pentru început.