marți, 29 ianuarie 2013

Lampa de bureau



După cum bine ştiţi deja, eu şi cu Nono, prietenul şi partenerul meu, ne-am înfiinţat o firmă de detectivi particulari, care se numeşte “MARLOWE ŞI FIII”.
Prin străduinţa amicului Nono, firma a început să funcţioneze şi chiar am rezolvat primul caz. 
Dar nu oricum, ci într-o manieră originală, de era cât pe ce să-l băgăm în spital pe "tăticul Marlowe".
Este drept, contribuţia mea a fost modestă până în prezent la demararea acestui proiect. 
De aceea, pentru că tot aveam nevoie în camera mea de studiu "de o lampă de bureau", aceasta fiind denumirea ei originală, iată că am făcut rost de ea, spre mulţumirea partenerului meu, sper. Iniţial am numit-o şi eu simplu, lampă de birou, dar cum vremurile sunt grele, m-am gândit că s-ar putea să iasă ceva şi de aici, căci nimeni nu-mi dă Whiskas pe de-a moca.

Şi atunci mi-a venit ideea să o numesc aşa după cum se vede în poză, poate pică şi ceva drepturi de autor.
"Creaţia" mea nu a fost chiar aşa de simplă cum pare la prima vedere, deşi am realizat-o într-o clipă, atunci când nasul lui a ajuns în raza de acţiune a gheruţei mele.

Lucrarea nu a fost făcută de mântuială, aş putea-o numim chiar felinar, însă aveam nevoie de lampă la birou şi aproape că mi-era ruşine să ajung la firmă şi să mă vadă Nono că iar vin cu mâna goală, ca de obicei.


Ce este interesant, lampa, felinarul sau lucrarea, puteţi să-i spuneţi cum vreţi, a fost realizată cu multă măiestrie şi chiar în cel mai discret mod, Ifim aflând de aceasta abia la serviciu, când a observat că avea mai multă lumină ca de obicei. Dar aiurit cum îl ştiu, iniţial a crezut că pur şi simplu, viaţa lui sa iluminat. Aşa cum se întâmplă de obicei, nu a observat că e posesorul unei frumoase lămpi încă de luni dimineaţă, căci nu s-a bărbierit atunci. 
Marile avantajele le-a observat abia atunci când a văzut că poate să se bărbierească şi fără să aprindă lumina la baie. 
Iar noi, eu şi Nono, ne-am ales cu o lampă de bureau! :) 





sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Teză de doctorat (10)



       După această scurtă pauză, ca să vă distrag neatenţia, îmi voi continua prelegerea cu un banc. Mi-am adus aminte de el acum vreo două zile, de Ziua Unirii Principatelor Române, Ţara Românească şi Moldova şi l-am spus prietenului şi partenerului meu Nono. Dar mă îndoiesc că l-a ascultat (sau citit) şi atunci, ca să nu rămână îngropat sub comentarii, aşa cum rămâne ce îngroapă pisica, vi-l spun şi vouă.
       Mai ales că acest episod participă şi la jocul Happy Weekend, ediţia în curs.
       Aşadar, iată bancul:
       Cică un muntean, un moldovean şi un ardelean au venit la maternitate pentru a-şi lua fii, toţi trei fiind proaspeţi tătici. Dar surpriză, din cei trei copilaşi, doi erau albi iar unul negru tăciune (aşa, ca mine).

       Şi colac peste pupăză, personalul medical a pierdut semnele de identificare, situaţie în care, după ce şi-a cerut scuze, şefa maternităţii i-a invitat pe cei trei să-şi recunoască fii.
       Primul care a trebuit să facă acest lucru, a fost ardeleanul care, deşi îl ştim cam încet şi molcom, contrar aşteptărilor celor prezenţi, s-a repezit şi l-a înşfăcat pe copilaşul negru.
      - De ce l-aţi ales pe acesta? fusese întrebat de către cei prezenţi.
      - Sunt sigur că acesta nu-i moldovean! :)) 


      Iar acum, să-mi continui teza:
      Problema asta a mea, pe care încerc să v-o prezint fără să vă plictisesc şi fără să mă înjuraţi, este foarte importantă. Face parte nu numai din viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, ci chiar îşi pune amprenta, asta ca să nu spun că pătează viaţa întregii societăţi. Desigur, şi miroase, dar ne-am obişnuit.
      Fraţilor bipezi! Treziţi-vă! Ce faceţi? Dormiţi? Ce întrebare mi-a trecut prin cap, parcă mai era nevoie de ea. Sigur că dormiţi, de aia vă cântă "Deşteaptă-te Române" şi la culcare, şi la trezire. Dar ce e mai rău, e că dormiţi şi ziua. Şi vorbesc la propriu, nu la figurat. Suferiţi oare de somnambulism?
      Dacă nu, atunci cum vă explicaţi faptul că în 2009 aţi făcut referendum pentru 300 de parlamentari, aţi fost de acord aproape în unanimitate (mai puţin dânşii în cauză), iar acum v-aţi ales cu 600? Rezultatul referendumului a fost abrogat? Cum de s-a ajuns la această situaţie?
      Să luăm alt exemplu. Anul trecut, în iulie, aţi avut alt referendum. Iar aţi votat şi iar, marea majoritate aţi fost de acord. Şi ce s-a ales din alegerea voastră?
      În această situaţie, putem compara referendumul cu fix ce îngroapă pisica?
      Total arbitrar, iată încă un exemplu. Pe ăsta îl ştiu de la conducătorul meu de doctorat, căci eu m-am născut un pic mai târziu.
      Am auzit că aţi avut o mândră flotă, dar care a dispărut printr-un experiment misterios, mai ceva ca experimentul Philadelphia.
      OK! Dar americanii măcar au dat un nume experimentului, prin care a dispărut o amărâtă de navă. Nu credeţi că, doar pentru o mică amăgire, o consolare, o împăcare cu gândul că suntem în faţa unei minuni, ar trebui să-i dăm şi noi un nume? Ştiţi, bănuiesc, ce nume v-aş sugera şi cred că nu e cineva în stare să mă contrazică, sau să nu fie de acord.
      Mă opresc aici cu aceste exemple, căci nu vreau să vă stric sfârşitul de săptămână pe care vi-l doresc fericit!
       (Va urma)




 

vineri, 25 ianuarie 2013

Teză de doctorat (9)


- continuare -

   Iată-ne ajunşi într-un punct capital al tezei mele de doctorat! Iar când spun "capital", nu mă refer doar la faptul că este foarte important, fundamental şi esenţial, ci mă refer la capital... ca valoare, ca avuţie, adică la bani mă refer. Căci voi analiza şi concluziona dacă "ce îngroapă pisica" are valoare sau nu, iar dacă are valoare, care sau cât este aceasta. Deci voi vorbi despre valoare, exprimată într-un preţ de cost, pe care-l voi concretiza în bani, adică în lei. Din păcate nu voi vorbi despre lei ca verişori ai mei, adică despre familia regească a animalelor, ci voi vorbi despre leuţii din buzunarele românilor şi cum se duc ei pe ce îngroapă pisica. De fapt, aceasta va fi concluzia pe care o veţi trage singuri, după ce vă voi dezvălui şi demonstra valoarea a ce îngroapă pisica.
  Şi nu voi veni cu fapte inventate sau petrecute cu ani, secole sau milenii în urmă. Voi veni cu ceva cald, precum tema tezei mele de doctorat.
   Iată aşadar demonstraţia mea:
   Prin adresa nr. 2346 din 17.01.2013 Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa, aduce la cunoştinţa Asociaţiilor de Proprietari  intenţia acesteia de "majorare a tarifelor", începând cu factura ce se va emite în februarie 2013, după cum urmează:
- apa potabilă de la 3,19 la 3,39
- canalizare     de la 2,51 la 3,49 (tarif vechi/nou, fară TVA, lei/mc)
   Probabil că numărul acelora care ştiu ce vrea să reprezinte canalizare este mai mic decât al acelora care ştiu ce îngroapă pisica. De aceea, voi explica şi acest lucru: "Canalizare" se referă la "apa sâmbetei", cea care se duce pe sifon, după ce e folosită la spălat sau în alte scopuri. La apa asta ne referim când spunem "trage apa". Aţi observat sper, şi aici am vrut să ajung, că apa de canalizare este mai scumpă decât cea potabilă?
   Cum e posibil aşa ceva? vă veţi mira cu toţii!
   Nu numai că este posibil, dar este şi corect!
   Cei de la Compania de Apă au luat în serios teza mea de doctorat şi au stabilit valoarea la ce îngroapă pisica. Şi cum apa de canalizare conţine ce îngroapă pisica, este logic şi normal, ca aceasta să fie mai scumpă decât apa curată, cea potabilă, pe care o beau şi eu direct de la robinet, deci în momentul când este mai ieftină!
   Iată deci că ce îngroapă pisica are valoare şi înnobilează apa de canalizare!
(Va urma)


miercuri, 23 ianuarie 2013

Scrisoare prietenului meu Nono

Nono, prietenul şi partenerul meu

Dragul meu prieten,
Lenea care mă caracterizează de obicei a fost  pusă într-o mare încurcătură, fiind năpădită de entuziasmul tău din ultima ta postare de pe blog. Sunt surprins cum într-un timp aşa de scurt ai ajuns aşa de departe cu firma noastră.
Ştii că sunt curios, dar pe cât de curios, sunt şi precaut.
Bunăoară, faptul că firma se va chema B&B şi va fi administrată de mine, îmi convine. Dar există şi un mare nejuns!
Mi-e teamă ca fraierii să n-o confunde cu Brigitte Bardot şi asociaţia ei de protecţie a animalelor!
Nici asta n-ar fi un capăt de ţară, dar având în vedere vârsta şi pretenţiile ei, s-ar putea să nu avem căutare.
Sunt de acord ca tu să ocupi postul de  Chuck Norris!
În privinţa celorlalte detalii, lampa de bureau o împrumutăm iar cu o muscă vie ne dotăm dacă deschidem geamul pentru o clipă, dar nu mai mult, căci astea circulă zburând în roiuri, ca poliţiştii de la circulaţie.
Cât despre  Raymond Chandler, trăiască, dar îl mai adăugăm pe Peter Cheyney şi încă vreo doi-trei!
Aşadar, Trăiască! Mai ales noi, pe lângă şi alături de ei!
Am luat la cunoştinţă şi de celelalte prevederi şi le voi da curs.
În principiu, şi eu sunt gata, şi abia aştept să preluăm primul caz, chiar dacă sunt ocupat cu publicarea tezei mele de doctorat.

PS
Ţi-am împrumutat diploma pentru această postare.
Acum că suntem şi parteneri, nu mai e cazul să ne formalizăm cu solicitări de permisiuni şi să ne plictisim cu fel de fel de amabilităţi, dar o informare corectă şi oportună trebuie să existe.
Îţi mai propun şi un slogan, asta drept bonus: "Socoteală cinstită, prietenie lungă"! :)
Dacă ăsta nu-ţi sună bine, iată încă unul: "Să ne trăiască duşmanii şi să murim noi, după ei!"


duminică, 20 ianuarie 2013

Teză de doctorat (8)

- continuare -

Indubitabil. Lumea a evoluat. Dar nu atât cât ar fi trebuit şi nici în direcţia corectă. Prin teza mea de doctorat voi încerca  să îndrept această situaţie.
Iar cum este normal şi firesc, voi continua de unde am rămas.
"De gustibus et coloribus, non disputandum", veţi avea tendinţa să-mi reproşaţi, dar eu nu stau locului de teamă să-l contrazic pe Seneca, pentru că mâncătorii - aşa o să-i numesc în continuare pe cei care mănâncă ce îngroapă pisica, sunt cei vinovaţi de încetinirea, deturnarea şi denaturarea progresului.
Dacă mi-ar fi trecut prin cap să "rup gura târgului", asta o spun aşa, ca să mă exprim neaoş româneşte, aş publica o listă cu mâncători sau, şi mai provocator, aş înfiinţa pe blogul meu o rubrică săptămânală denumită "Top ten-ul mâncătorilor". Sunt sigur că într-un timp relativ scurt, usturoiul s-ar ieftini şi, nu numai că nu s-ar mai importa din China, dar ar fi căpătat adevăratul gust şi n-ar mai fi înlocuit cu guma de mestecat.
Am dat-o un pic aşa cotită ca să vă daţi seama că mâncătorii sunt cei pentru care a fost scoasă expresia "nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase". Bineînţeles că, după publicarea tezei mele, "usturoiul" din expresie va fi înlocuit cu "ce îngroapă pisica".
 (Va urma)


sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Primele reacţii la teza de doctorat

       Nu intraţi în panică. Liniştiţi-vă!
Voi continua publicarea tezei. Dar pentru că am fost asaltat de cârcotaşi cu fel de fel de probleme, comentarii şi aprecieri, mi se pare corect şi absolut normal, motăneşte vorbind, să răspund acestora, chiar dacă unele sunt simple provocări. :)
Extraordinar! Sunt cel mai nou, tânăr şi frumos prieten al lui Baghi! Vedeţi câte calităţi am? Mă puteţi contrazice?




Eu, motanul Grişka, dac-aş face parte din comisie, i-aş da prietenului meu Baghi, pentru teza asta, un zece cât toate zilele!
Mirela, frumoasa noastră mamă şi prietenă, i-a spus "Felicitări, doctor Baghi!" Asta înseamnă că atunci când suntem bolnăviori, avem un doctor, un prieten de-al nostru, la care să apelăm!
Aveam nevoie de nişte lucrări, aici, în baie. Ştiam că românii se pricep la asta.  Pentru asta l-am chemat pe Baghi. Nu mi-a trecut prin cap că el e doctor. Nu m-am aşteptat la o aşa surpriză. La noi, în Spania, jumătate sunt culegători de căpşuni şi jumătate sunt toreadori. Chiar dacă avem cupa mondială şi pe cea europeană la fotbal, noi tot asta suntem. Baghi, prietenul meu, mi-a făcut cea mai frumoasă surpriză.

Pentru mine nu a fost o surpriză faptul că Baghi e doctor. M-am făcut bine datorită sfaturilor şi mai ales încurajărilor lui!
 Eu, deşi mi-e prieten, când îl auzeam că vrea să vină în Spania, îi spuneam că aici suntem prea mulţi "negri", referindu-mă, bineînţeles, la culoarea blănii. Un "doctor" negru, ar mai avea loc... îi facem noi loc, la o adică...
Miauuu, nu e frumos să-mi faceţi poze fără să-mi cereţi acordul. Vă interesează de ce-mi ling lăbuţa? Numai ce am îngropat...
Cel mai mult mă îngrijorează (şi mă pune pe gânduri) faptul că Dacti o să mă oblige să citesc teza de doctorat a lui Baghi...
Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 3

duminică, 13 ianuarie 2013

Teză de doctorat (7)

El este Tiger, cel mai nou şi frumos prieten al meu. Îl găsiţi la dragosteoarba.blogspot.com/ 




        - continuare -
         Lumea noastră ascunde multe taine. Iar una dintre acestea, negreşit, este ce îngroapă pisica.
         Prin demersul meu ştiinţific caut dezlegarea acestui mister şi, deşi unele răspunsuri, având în vedere tot ce am prezentat până aici, au căpătat contur,  totuşi suntem încă departe de aflarea adevărului.
        Ştim deja că lumea se împarte în cei care ştiu şi cei care nu ştiu ce îngroapă pisica. Dar această împărţire a lumii nu e îndeajuns, pentru că enigma aceasta a mai fracţionat această lume, în cei care iubesc şi cei care nu iubesc pisica. Adică, ca să mă exprim matematiceşte, este o împărţire la pătrat, pentru că şi printre cei care iubesc sau nu pisica, sunt din aceia care ştiu sau nu ce îngroapă ea. Şi învers, dar în contextul general, acest lucru poate fi trecut cu vederea.
        Pe cei care iubesc pisica îi recunoşti uşor. Pentru că îi vezi în preajma pisicilor. Sunt buni, veseli, frumoşi, iubitori, jucăuşi, generoşi, amabili, plini de viaţă şi ţi-e mai mare dragul să trăieşti lângă ei.
        Şi pe cei care nu iubesc pisica îi recunoşti uşor pentru că în preajma lor nu vei vedea niciodată o pisică. Dar, printre aceştia, mai sunt şi cei care urăsc pisica. Aceştia se recunosc cel mai uşor, fiind răi, lipsiţi de dragoste şi stresaţi permanent. Această categorie a inventat tot răul care se pune pe seama şi în cârca pisicii.
        Dar cum orice cauză are şi efect, cei răi ne-au declanşat şi instinctul de conservare şi autoapărare, cele şapte sau nouă vieţi pe care le avem le datorăm lor.
        De aici şi vorba "rău e cu rău, dar mai rău e fără rău!".
        Eu aş îndrăzni să merg mai departe cu împărţirea lumii, bineînţeles, totul având legătură cu tema tezei de doctorat.
        De ce credeţi că oamenii sunt singurele fiinţe care vorbesc?
        De ce credeţi că au inventat scrisul?
        De ce au inventat ziarul, radioul, televizorul, facebook-ul, netlog-ul s.a.m.d., pentru ce le trebuie toate astea? 
        Răspunsul vine ca o deşteptare:
        Pentru că lumea se mai împarte în două, în cei care mănâncă şi cei care nu mănâncă ce îngroapă pisica.    
    (Va urma)


vineri, 11 ianuarie 2013

Teză de doctorat (6)


- continuare -

       Deși poate părea ciudat și de neconceput, „ce îngroapă pisica” ne poate ajuta în calmarea sau evitarea stresului și chiar în cizelarea propriei exprimări, protejând urechile celor apropiați de receptarea unor cuvinte sau sunete neplăcute auzului.
       Bunăoară, există cineva, care după o zi infernală petrecută la serviciu, ajuns acasă, măcar odată, să nu fi exclamat, „am avut o zi de ...!”?
       Când vorbim despre fotbal, de câte ori nu ni s-a întâmplat să auzim expresii de genul: „...”!
       „Ce joc de ...”! „Ce echipă de ...”!?
       Sau când șeful, oricât ar fi el de șef, este caracterizat în fața amicilor, la un pahar de vorbă, oare nu este numit și el „un ... de șef!”?
       Dar dacă în locul cuvântului substituit prin cele trei puncte punem expresia „ce îngroapă pisica”, nu-i așa că furia devine blândețe, iar ceea ce-ar putea fi socotit vulgar, dintr-o dată devine interesant și enigmatic?
        În altă ordine de idei, dacă aș îndrăzni să vă miorlăi că viaţa voastră e de ..., pentru că aveţi, aţi avut sau mă rog, veţi avea un guvern de ..., nu risc să fiu pus la stâlpul infamiei, toată lumea reproşându-mi că nu am dreptate şi spunându-mi că nu este adevărat?
        Însă, dacă v-aș miauna, mieros şi verde-n faţă, că viaţa voastră seamănă cu ce îngroapă pisica şi v-aş mai alinta că aveţi un guvern de fix ce îngroapă pisica, sunt absolut sigur că nimeni nu ar mai comenta şi nimenea nu m-ar contrazice, pentru că am dreptate, căci ceea ce îngroapă pisica, este adevărat...
 (va urma)


miercuri, 9 ianuarie 2013

Teză de doctorat (5)



         - continuare -
 
          Cum arată prima iubită a lui Măruţă?
          Reese Witherspoon pe ce plajă se bronzează?
          Ce hotărâre a luat Mutu?
          De unde-şi procură chiloţii fata de la pagina 5?
          Cum a slăbit Nicoleta Luciu?
          Ce şanse sunt ca Sergiu Nicolaescu s-o întâlnească pe Elodia?
          Ce i-a adus Irinel Irinucăi?
          Moşul Lis, ce i-a lis Danei?
          Bahmu şi Prigoană pun de-o nouă nuntă?
          Şi aşa mai departe, nu vreau să vă plictisesc, dar acestea sunt întrebările pe care ni le punem cu toţii. De aceea suntem cu ochii pe televizor, de dimineaţă până seara târziu şi de cele mai multe ori şi toată noaptea.
          Pentru că televiziunea, de asta este făcută. Să ne ţină cu sufletul la gură şi să ne prezinte ceea ce este esenţial pentru trăirea noastră şi fără de care viaţa pe acest pământ n-ar mai avea niciun rost.
          Desigur, în căutarea ratingului şi de amorul artei, televiziunile abordează cu predilecţie şi profesionalism, trebuie să recunosc asta, subiectele amintite mai sus, care totuşi, nu se ridică la nivelui temei tezei mele de doctorat.
          Dar sunt convins că, odată cu publicarea acesteia, voi stârni interesul mass mediei, în general şi al televiziunilor, în special iar „ce îngroapă pisica”, la ore de maximă audienţă, tiptil şi graţios, se va strecura în fiecare casă...
(Va urma)


duminică, 6 ianuarie 2013

Răbdare pisicească

Unii spun că aceasta e cea mai docilă şi răbdătoare pisică.


La mine nu s-a gândit nimeni.
Aşa cum era de aşteptat, toţi m-aţi părăsit.
Din invidie.
Şi încă nici nu am terminat de prezentat teza de doctorat. :)


sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Teză de doctorat (4)


                  - continuare -

 

             Din fericire însă, nu eu sunt primul care mi-am dat seama de importanţa acestei probleme şi îi caut adevăratul răspuns. Eu sunt doar primul care am avut curajul s-o scot la lumină şi s-o înfăţişez în faţa publicului larg.
             Lumea nu doarme. Lumea se frământă. Pentru că nu poate dormi liniştită neştiind exact ce îngroapă pisica. Şi chiar dacă ştie, o parte din ea tot are dubii.
             Măcar odată, şi-a pus cineva întrebarea de ce în lume sunt atâtea organizaţii oculte?
             Vă spun eu. Caută ce îngoapă pisica!
             Dar nu numai organizaţiile oculte fac acest lucru. Toate guvernele din toate ţările (cu foarte puţine excepţii), printre altele, caută ce îngroapă pisica. Numai că, o fac în cel mai strict secret.
             De ce credeţi că odată ajuns la putere, primul lucru pe care-l face orice guvern este să desfiinţeze unele instituţii pentru a înfiinţa imediat altele?
             De ce niciodată nu se arată toate instituţiile şi nici motivul pentru care au fost desfiiţate?
             Pentru că unele dintre acestea erau însărcinate cu găsirea răspunsului şi nu şi-au dus misiunea la bun sfârşit!
             De ce credeţi că se înfiinţează altele? E limpede că, odată ce v-am deschis ochii, ştiţi de ce.
             Şi acum, bomba cea mare, cireaşa de pe tort sau bomboana de pe colivă, ca să zic aşa:       
             Unde credeţi că s-au dus, sau pe ce au fost cheltuiţi banii pe care niciun guvern nu poate să-i justifice?!                    
                                  (Va urma)

vineri, 4 ianuarie 2013

Teza de doctorat (3)


- continuare -


             Ce îngroapă pisica? Aceasta-i întrebarea!
             „A fi sau a nu fi”, întrebarea sărmanului Hamlet păleşte ca o floare neudată în faţa  acestei mereu surprinzătoare „Ce îngroapă pisica?”.
             Privind la scară planetară, această întrebare este firul roşu care împarte lumea în două: a), cei care ştiu şi b), cei care nu ştiu ce îngroapă pisica.
             Este însă foarte interesant de ştiut care este proporţia celor două părţi din populaţia lumii, adică câţi ştiu şi câţi nu ştiu ce îngroapă pisica.
             Presupunând că din cei care ştiu sau nu ştiu, sunt şi din aceea care nici nu ştiu că ştiu, şi invers, ne punem în faţa adevăratei provocări stârnite de această magnifică întrebare: Ce îngroapă pisica?
             Iar pentru aflarea răspunsului este nevoie de mobilizarea întregii planete, mai ceva ca în cazul încălzirii globale. 
(Va urma)

joi, 3 ianuarie 2013

Teză de doctorat (2)



- continuare -
                
                   Din dorinţa de a fi cât mai riguros în judecăţile de valoare formulate, mi-am propus şi, fireşte, am reuşit să elaborez o teză cu un conţinut ştiinţific adecvat, definind cu acurateţea cercetătorului noţiunile şi categoriile  pe care nimeni încă nu s-a încumetat să le abordeze şi, cu atât mai puţin, să le lămurească.
             Deşi nu am beneficiat de o documentare pe baza unor lucrări de specialitate, studii sau articole, acestea neexistând, după cum am mai amintit, am reuşit dezvoltarea unui demers ştiinţific şi de cercetare amplu, capabil să lămurească definitiv şi pentru totdeauna această problemă, acest domeniu, această întrebare-răspuns, această „piatră unghiulară”, acest concept, nu numai filozofic, dar şi politic, economic şi social care se numeşte „Ce îngroapă pisica”.
             Faptul că nu am avut la dispoziţie lucrări, din care să mă inspir sau pe care să le copiez, deci nu am  avut referinţe bibliografice consistente, a fost un mare handicap şi dezavantaj pentru comisiile de examinare super exigente, însă pentru mine, a constituit şi va constitui un mare avantaj, pentru că nu a îndrăznit şi nici nu va îndrăzni nimeni, nicio persoană, niciun grup, nicio comisie sau organizaţie să mă acuze de plagiat, subiect care este la modă, dar care pe mine nu mă atinge nici sub coadă.
             IPOSUD (Instituţia Pisicească Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat) a consemnat cu această teză a mea un precedent pe care l-a numit periculos, deşi eu opinez că nu era cazul.
             Adică, fiind pusă în faţa unei lucrări de o asemenea valoare, cu fundamentare, dar mai ales dezvoltare teoretică, a trebuit s-o accepte şi fără referinţe bibliografice, aceasta fiind marea ei problemă, întrucât nu m-a putut stoarce de bani ca să-mi vândă feluritele bălării produse de ceilalţi conducători de doctorat, mult mai  pragmatici ca ifim.
             Ştiu că după publicarea lucrării (sau tezei, dacă vreţi), voi fi contestat, blamat, persiflat şi poate batjocorit, voi pierde din prieteni şi mă voi alege cu mulţi duşmani, deoarece lumea încă nu este îndeajuns de educată să accepte adevărul despre ce îngroapă pisica, dar sunt un luptător pe altarul adevărului şi-mi asum toate riscurile.
             Bineînţeles că cel mai mare risc la care sunt expus îl va constitui invidia şi răutatea bipezilor, dar cred că sunt suficient de pregătit ca să mi-l asum şi să sar peste el, având antrenament şi pregătire corespunzătoare.
             Aşa cum am fost invidiat că-s frumos şi răsfăţat, voi fi invidiat şi pentru titlul de doctor în ce îngroapă pisica.
             Chiar dacă lucrarea mea va stârni controverse, dispute, sau poate va fi apreciată-nu se ştie,  ea va fi măcar cunoscută, nu ca cele ale sute şi mii de doctori care, deşi au elaborat teze cu teme la fel de incitante, sau cel puţin asemănătoare cu „ce îngroapă pisica”, nimeni nu a auzit de ele.   (Va urma)


Teză de doctorat (1)



             

        
            Un mare filozof a mărturisit că a dorit dintotdeauna să facă o teză de doctorat cu tema "Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români". 
            Eu m-am gândit la o teză de doctorat mult mai interesantă şi provocatoare, cu tema „Ce îngroapă pisica”.
            Înainte însă de a sublinia importanţa crucială a temei şi a intra în dezbaterea acesteia, doresc să-i asigur pe toţi cititorii că teza mea de doctorat nu are plagiat nici un gând măcar şi nicio urmă de copy paste. 
            Până şi cugetarea filozofului am transcris-o din memorie.
            Desigur, aici pe blogul meu, nu m-apuc să-mi public integral lucrarea de doctorat, din mai multe motive, cel mai important fiind acela că nu doresc să fac abuz de curiozitatea cititorilor şi exces de  răbdarea lor, lucrarea având şi părţi plicticoase, cum ar fi referatul conducătorului ştiinţific, cuprinsul, introducerea, capitolul de generalităţi şi anexele.
            Inedit însă este faptul că nu există bibliografie selectivă, pentru că lucrarea se sprijină în exclusivitate pe cercetarea proprie, de unde şi lipsa de copy paste.
           În sfârşit, dar nu în cele din urmă, ca şi conducător ştiinţific l-am avut pe ifim, care, de când mă are, în fiecare dimineaţă este „răsfăţatat” cu ce îngroapă pisica, fiind deci un bun, poate cel mai bun cunoscător al temei abordate. 

(Va urma)

marți, 1 ianuarie 2013

Baghi, marţi, 2013!

Cine mă va vizita astăzi, 1 ianuarie 2013, marţi dimineaţa,
înseamnă că e vrednic şi merită să-i meargă bine toată viaţa!