miercuri, 29 septembrie 2010

Miau!... scuzaţi, Hallo!

Să mă prezint:
Mă cheamă Baghera şi sunt motan, nu mâţă proastă. Puteţi să-mi spuneţi Baghi sau Bagy, n-are importanţă. Nu ştiu ce a fost în capul celor care se cred stăpânii mei, atunci când mi-au dat acest nume. Poate pentru că sunt negru.
În ani omeneşti am 13, dar spun că am 12 până fac 14. Nu de alta, dar oamenii sunt superstiţioşi, mai ales atunci când vine vorba de pisica neagră sau cifra 13. Treaba lor, pe mine asta nu mă deranjează.
Sunt maidanez şi nu mi-e ruşine, ba aş putea spune că mă mândresc cu asta. Deşi e clar că am în sânge şi genă nobilă, fiindcă un comportament ca al meu se poartă numai pe la casele mari.
Nu-mi aduc aminte de tinereţe, asta a fost demult. În ani pisiceşti, se spune că aş avea vreo 60-70 de ani, deci mă pot considera matur, ca să nu zic înţelept.
Pe cei care îmi asigură traiul, eu îi consider a fi părinţii mei. Chiar ei recunosc asta, neratând nici un prilej de a mă considera copilul lor. Ei, aşa parcă mai merge...
Mai am un frate, de specie omenească. Îl cheamă Andu şi are aproape dublul vârstei mele, mă refer la ani omeneşti, bineînţeles. Pe el nu-l sufăr, dar trebuie să-l tolerez, ca să nu-mi supăr părinţii.
V-aţi dat seama, desigur, că înţeleg tot, ştiu multe şi chiar pot face unele lucruri omeneşti, ca, de exemplu, să rostesc "mama". Recurg la acest truc atunci când chiar mi-e foame şi în fiecare dimineaţă, când o trezesc. Mai ales că eu mă trezesc dis-de-dimineaţă.
Ei, dar vă las acum. Cred c-am mieunat destul pentru început.

14 comentarii:

  1. Bun venit în miaosferă, Baghi!
    Nici nu-ţi imaginezi tu, ce însemni pentru rudele tale bipede!
    Îţi spun asta în deplină cunoştinţă de cauză. Am avut un... pe cineva ca tine.
    Era un ciobănesc german cu acte-n regulă. Îl chema Lachi. Îi zicea "Lachi" şi în carnetul de sănătate.
    A fost cea mai dragă fiinţă cu mai multe picioare pe care mi-a fost dat s-o cunosc în viaţa asta. Poate şi-n celelalte. Câteodată, povestesc despre el. Rar, fiindcă mă face să plâng.
    Sper să pot să-ţi povestesc şi ţie câte ceva despre el.
    Pentru mine eşti Baghi. De la "baghetă magică".
    Să-ţi trăiască blogul şi să scrii pe el cu toate cele 4 lăbuţe ale tale!

    RăspundețiȘtergere
  2. Miauuu Renata! Urarea ta am simţit-o cu toate pernuţele lăbuţelor mele, ca şi cum m-ai fi atins cu o bagheta magică. Sper să-mi aducă noroc. Frumos nume Lachi şi poţi să-mi povesteşti oricând despre el. Din păcate, am şi eu o veste tristă. Parcă ţi-am spus că astăzi l-am căutat pe Taras, să ne împrietenim. Am aflat că şi el nu mai este pe lumea asta. Am simţit eu ceva, chiar înaintea primei mele plecări hai-hui, pentru că toată ziulica am fost trist. Dar parcă am mai văzut eu ceva mustăţi, codiţe, lăbuţe şi gheruţe pe-acolo... Nu am insistat, ci am plecat aşa, cum îi stă bine cuiva educat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Baghi,
    nu-l mai lăsa pe Ifim să răspundă în locul tău! E drept că el e mai familiarizat cu tastatura, dar şi tu trebuie să-ţi faci ucenicia. N-ai acces la computer? Spune! Nu te lasă şi pe tine să răspunzi personal celor care-ţi scriu? Vorbesc eu cu el, să te lase. :)
    E simplu. Foloseşti numele TĂU şi afresa TA de blog.
    Nu fi bleg, Baghi! Nu te lăsa călcat pe coadă de humanoizi! :))

    Sper să nu-mi poarte pică Ifim...

    RăspundețiȘtergere
  4. A... şi roagă-l să te treacă în blogrollul lui. O are pe Nataşa, pe mine, pe Ciutacu... şi pe tine nu! Eşti puţin discriminat, dragă Baghi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Miauuuu...(tot de probă)

    RăspundețiȘtergere
  6. Ai dreptate, trebuie să mă familiarizez cu tastatura. Dar din păcate, nu prea am de la cine învăţa. Trebuie s-o iau pe cont propriu şi, miauuu... dacă mă ajuţi şi pe mine cum l-ai ajutat şi pe Ifim...3 X miau! Şi să ştii, din cât îl cunosc, nimănui nu poartă pică.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt încântat de cunoştinţă, Baghi! Bine-ai venit în lumea pisicilor cu bloguri!

    RăspundețiȘtergere
  8. Miauuu Grişka, bine v-am găsit în lumea de care zici! Şi eu mă bucur de cunoştinţă şi aştept să ne împrietenim.

    RăspundețiȘtergere
  9. Te aştept pe la mine că o să ai timp - pe blogul meu de la wordpress (http://griska.wordpress.com/). Nu pot să comentez la tine cu identitatea mea de acolo, nu ştiu de ce nu e recunoscută, trebuie s-o folosesc neapărat pe cea din blogspot. Mi se întâmplă şi pe alte bloguri, de-aia mi-am şi făcut contul din blogspot.

    RăspundețiȘtergere
  10. Baghi, bun venit in blogosfera! si noi avem un motan care seamana foarte tare cu tine: si negru, si maidanez, si de gena nobila ;)

    RăspundețiȘtergere
  11. Mauuu... Simt c-ameţesc de bucurie! Bine v-am găsit, Zazuza, cu motanul tău cu tot! Un mauuu prietenesc pentru el şi pentru tot neamul pisicesc!

    RăspundețiȘtergere
  12. Grişa, am trecut pe la tine, dar în mare viteză. Data viitoare, miaunăm mai mult!

    RăspundețiȘtergere
  13. Şi iar mauuu... doar ca să urmeze ceva după 14!...

    RăspundețiȘtergere

Mă bucură comentariile şi miaucomentariile prietenilor mei!