duminică, 30 ianuarie 2011

Cum să faci fericită o pisică

 
Sunt multe trucuri simple pentru a face o pisică fericită. Cel mai simplu este să recunoşti că ea este stăpâna ta şi s-o laşi să facă ce vrea. Şi pisica nu va face decât să doarmă, să se joace şi să-ţi ceară de mâncare. Dacă pisica doarme, atunci, în cea mai deplină tăcere, te poţi apuca să speli vasele, să-ţi faci temele sau să-ţi plăteşti facturile. În niciun caz nu te apuci de aspirat. Pisica trebuie respectată şi atunci când doarme.
Dacă se joacă, atunci musai trebuie să te joci cu ea. De când aşteptai un motiv serios pentru a te tăvăli pe jos şi a le demonstra nepoţilor că nu eşti mai breaz decât ei. Vine şi fomiţa. Este poate cea mai serioasă problemă. Obligatoriu, trebuie să-i dai de mâncare ceea ce-i place. Apoi, este bine să-i schimbi din când în când locul bolului cu mâncare. Îi faci o surpriză şi-i aţâţi curiozitatea. O altă surpriză ar fi aceea să-i laşi bolul gol. Atunci pisica va găsi imediat o metodă să-ţi demonstreze că mai ai ceva mărunţiş prin buzunar şi să te expedieze la cel mai apropiat market deschis non stop. Şi nu pentru a cumpăra ţigări.
Dacă este o pisică de apartament, nu va agrea plimbările şi nici călătoriile. Dar chiar şi în aceste situaţii total nedorite, pisica va şti să-şi păstreze demnitatea. Şi nu cred că ai fi curios să-i dai drumul din braţe pentru a o vedea ce va face. Se spune că pisicile, girafele şi cămilele sunt singurele patrupede care, atunci când merg, deplasează deodată labele de aceeaşi parte a corpului, adică întâi ambele labe drepte, apoi ambele stângi. Aşa, ca în fotografia de mai sus. Dar cum în preajmă nu sunt nici girafe şi nici cămile, consider că ar trebui să ne acordaţi mai multă atenţie şi să ne preţuiţi şi mai mult. Căci oricât ne-aţi preţui, noi rămânem nepreţuite!:)
Posted by Picasa

joi, 27 ianuarie 2011

Uşiţa

 
După părerea mea, uşiţa pentru pisici este una dintre cele mai mari invenţii ale lumii, din toate timpurile. Şi îi aparţine marelui Sir Isaac Newton, care a mai descoperit şi legea gravitaţiei, dar aceasta nu e aşa de importantă, pentru că nu se vede, nu foloseşte la nimic şi cred că nici de foame nu ţine.
Cu toate acestea, se pare că bipezii mei nu au ţinut pasul cu marile invenţii ale lumii, drept pentru care nu au niciun motiv să se supere pe mine atunci când vreau să trec din hol în bucătărie iar ei să fie "sluj".
Posted by Picasa
 
Totuşi, de multe ori, atunci când sunt uituci sau căscaţi şi lasă uşa închisă, eu devin victima ignoranţei lor! Ar trebui dată o ordonanţă de urgenţă prin care instalarea uşiţelor pentru pisici să devină obligatorie! Aşa, la fel ca şi montarea anvelopelor de iarnă!
S-ar evita astfel asemenea situaţii, cum este cea din poza de mai sus, unde eu, Baghi, nu sunt decât o siluetă, o umbră. Cu blană! Mauuu!
Posted by Picasa

miercuri, 26 ianuarie 2011

Ştiaţi că...

 
"Dintre toate creaturile Domnului, există doar una care nu poate fi facută sclavă a biciului. Aceea este pisica. Dacă omul ar putea fi încrucişat cu o pisică, omul ar fi îmbunătăţit, dar ar deteriora pisica". Mark Twain
Mauuuuu! Ce-mi place asta!:)
Posted by Picasa

miercuri, 19 ianuarie 2011

Pagube colaterale

 

Eu sunt pagubă la casa omului! Aşa m-am simţit atunci când Ifim încerca să-i explice mamei Dana în ce rahat mare a intrat. Din fericire, nu într-al meu, eu, chiar şi motan fiind, sunt civilizat. Cică a intrat în cel mai mare rahat din viaţa lui, rahatul fiind clocit şi depus de actualul guvern.
Zicea el, (furios fiind, da' cu ochii pe mine) că s-a îndatorat la bănci 70% din venit, numai ca eu, Baghi, s-o duc bine. Şi era furios pentru că, după calculele lui şi promisiunile tuturor şefilor lui, începând cu comandantu' suprem, nicio pensie sub 3000 ron n-ar fi trebuit să scadă. Şi el (mă refer la Ifim), ca boul, i-a crezut!
Mai zicea ceva, că ar fi încasat numa' 40% din suma promisă şi că, datorită acestui fapt, a intrat într-un rahat total, fiindcă ratele la bancă, adică îndatorarea, reprezintă, în situaţia lui, cu 30% mai mult decât venitul familiei.
Atunci am sărit eu la gâtul lui şi i-am miaunat: poate pricepi şi tu, de ce noi, la pisici mă refer, nu ieşim la pensie!? Mauuu, la vârsta adevărată pe care o am (70 ani omeneşti), arăt a pensionar? Tu eşti ca o prună stafidită, dar ai ani mai puţini ca mine!
"Nu-mi arde de guler blănos acum. Vezi, Baghi, să nu ajungi o pierdere colaterală!"
Ha, ha, ha, mauuu... Ce-mi plac glumele mele!
Posted by Picasa

luni, 10 ianuarie 2011

Nichita Stănescu: Balada motanului


Motan m-aş fi dorit sa fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.
Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.
De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.
Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi caprui.
Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe strazi, năuc.
Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.
Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
poşirca acră viu să stea.
“Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort...”
11 August 1955
Posted by Picasa

vineri, 7 ianuarie 2011

IARĂ SĂRBĂTOARE!

 

Crăciun Fericit celor ce sărbătoresc Naşterea Domnului pe stil vechi!
După cum puteţi vedea în poza de mai sus, sunt aşa de sătul şi de plictisit de sărbătorile de sfârşit şi început de an ale bipezilor, încât dau în somn sau, aşa cum spun ei, în picoteală...
Posted by Picasa
 

Numai că, simţurile mele sunt destul de ascuţite (chiar şi la vârsta destul de înaintată pe care o am) pentru a reacţiona prompt la câte un miros uşor şi plăcut care vine din bucătărie... după mâncărurile grele din carne de porc şi la fel de urât mirositoare din zilele trecute.
Posted by Picasa
La început de an, îi salut pe toţi prietenii mei, indiferent de câte puncte de sprijin au pe timpul deplasării sau al statului degeaba şi trimit, din mustăţile mele, un surâs dulce
celor mai lady dintre cele mai lady: Serafina, Efigenia, Chiţi, Miţa, Musette, Nataşa, Tamara şi aşa mai departe...

luni, 3 ianuarie 2011

Prietenie sau dragoste...

 
Bun găsit, dragii mei prieteni!
Este adevărat că zilele ce au trecut, chiar dacă au fost distractive
pentru cei care se cred stăpânii noştri, nu au fost odihnitoare, ci mai mult chinuitoare,
pentru ei. În schimb pentru noi, chiar au fost de vis!
Atâta odihnă şi nebăgare în seamă din partea lor!
Ce poate fi mai plăcut!?:)
Posted by Picasa
 
Este bine totuşi că, după ce-şi fac damblalele -aşa cum pot fi
denumite deprinderile sau obiceiurule lor ciudate de a ne
împopoţona şi a ne umili crezând că ne fac favoruri sau
plăceri-, sfârşesc prin a ne lăsa în linişte, un timp,
adică, a uita de noi. Şi-n ceea ce mă priveşte, acel timp scurt în care uită de mine, mi se pare cel mai plăcut! Şi-n acel timp scurt, la cumpăna dintre decenii, mi-am adus aminte de povestea pe care mi-a dăruit-o năşica Renata şi pe care v-o dăruiesc tuturor.
Bună de vizionat şi ascultat la gura sobei (sau a caloriferului)!:)
Posted by Picasa