marți, 23 iulie 2013

Secretul tinereţii mele






Sper că fotografiile de mai sus vă sunt de ajuns ca să descoperiţi secretul!

luni, 15 iulie 2013

La mulţi ani frăţiorului meu biped!


Astăzi, 15 iulie 2013, este ziua frăţiorului meu biped, Alexandru, care împlineşte 27 de anişori!
Pentru mine el este o persoană specială pentru că în urmă cu mai bine de jumătate din vârsta pe care o împlineşte astăzi, deci, în urmă cu mulţi ani pământeşti, Alexuţu, a fost cel care mi-a salvat viaţa, chiar sărind la bătaie cu un grup de pui de bipezi răi care voiau să mă înveţe să înot, tot aruncându-mă în apă de pe un podeţ ce trece peste un canal care se varsă într-unul cava mai mare, Canalul Dunăre-Marea Neagră.
El m-a adus atunci acasă, la actualii mei părinţi, unde eu duc viaţa pe care o ştiţi deja prea bine de pe blogul meu personal. Aş vrea să adaug că relaţiile dintre noi doi, deşi extraordinare, nu prea erau pe placul meu, pentru că permanent avea ceva cu blana mea, mai bine zis, mă mângâia cam aspru. Dar, iată că de aproape doi ani nu l-am mai văzut decât la televizorul calculatorului, el fiind plecat foarte departe de casă şi de părinţii lui şi ai mei. Vreau să-i spun, aşadar, "La mulţi ani!", că ne e foarte, foarte dor de el, că-l iubim şi că-l aşteptăm cu drag! Şi să vină acasă cât mai curând posibil! Şi cu Ana-Maria! :)





I invite you to join me in SFI and get in on the fun!  http://www.sfi1.biz/12771890

miercuri, 10 iulie 2013

SFI: echipa mea

 I invite you to join me in SFI and get in on the fun!  http://www.sfi1.biz/12771890

Deci, aceasta e echipa mea, pentru SFI. Unchiul Vania, tatăl Nataşei, probabil cea mai frumoasă felină de pe acest glob pisicesc, nu prea a vrut să-mi dea acordul. Dar l-am ameninţat că-l voi lua ca antrenor pe Piţurcă, şi, dintr-o dată, lucrurile au început să se schimbe.

marți, 2 iulie 2013

TripleClicks

Miaouuuuuu... (adică, DA!)
Sunt membru (BronzeTeamLeader) la SFI şi vă invit să vă alăturaţi echipei mele în această afacere de succes.
De asemenea, sunt afiliat la TRIPLECLICKS şi sper ca în curând să am magazinul meu cu cele mai frumoase şi utile lucruri pentru pisici!
Sunt convins că va fi mare coadă la uşa magazinului meu! :)





  Pentru evitarea aglomeraţiei la coadă, faceţi click aici
Miaouuu!