joi, 3 februarie 2011

Coşuleţul pentru pisici

 
Mulţi prieteni mustăcioşi m-au întrebat despre utilitatea coşuleţului special pentru pisici.
Cred că au mai fost şi din cei care m-au invidiat pentru asta.
Mie nu-mi place să trag mâţa de coadă şi nici să mă umflu în penele la care doar visez.
Vă las să apreciaţi singuri utilitatea acestuia.
Posted by Picasa
 
Posted by Picasa
 
Posted by Picasa
 
Posted by Picasa

marți, 1 februarie 2011

Petiţie către bipezi

 
Posted by Picasa
După ce i-am miorlăit lui Vlad, cu puţin timp în urmă, că imaginaţia nu are limite, m-am gândit să pun în practică miausugestia lui Chiţirel, care mi-a propus să facem o petiţie către bipezi, pentru instalarea uşiţelor, atât de practice şi necesare pentru libertatea noastră de mişcare. Mi-am permis să expun în petiţie şi alte cereri, absolut necesare unei vieţi decente şi demne pentru o pisică şi neamul nostru, în general. De asemenea, presat fiind de timp, am semnat eu cu numele prietenilor mei, urmând ca ulterior, pe parcurs, să obţin asentimentul, precum şi semnăturile lor, în original. Am considerat că pentru reuşita deplină, trebuie să ne mişcăm repede! Chiar şi atunci când, în aparenţă, stau cuminte în coşuleţ, eu, Baghi, fac totul pentru bunăstarea neamului nostru pisicesc! Miauuu!:)
P.S.
Frăţiorul meu biped zice că vrea şi el să semneze petiţia...:)
 
Posted by Picasa