Răspuns adresat lui Neveu:
Am o problemă chiar de la început. Nu ştiu cui mă adresez. Eu sunt
Baghi, pe prietenul meu, chiar dacă e din câlţi şi pluş, îl cheamă
Nono,
Dacti ştim cine e, toţi avem un nume.
Numai tu eşti mai cu moţ, tu eşti Neveu. Ce-i aia să fii Neveu?
Vezi, poate chiar fără voia ta, dar din start induci interlocutorului o
stare de suspiciune, care în nicio situaţie nu poate fi pozitivă.
Iar de aici şi până la apariţia unor rupturi în lanţul comunicării, mai
ales între două persoane, rectific, între o persoană şi Neveu (căci nu
ştiu ce eşti), nu-i decât… un cuvânt pus nelalocul lui. Mai ales dacă
ambii cred că deţin rădăcinile adevărului absolut.
Zi şi tu, cum aş putea eu, Baghi, ţie să-ţi absolv antecedentele de
răutate iar pe Dacti s-o fac să descâlcească anumite lucruri? Risc să
pierd o prietenie. Sau poate că nu? Oare, nu
risc nimic?
Dar, în situaţia asta, ce-aş avea de câştigat?
Căci un adevărat motan aşa trebuie să pună problema!
Amândoi aveţi o logică şi un discernământ de nezdruncinat. Amândoi aveţi
simţul umorului. Probabil că nu sunteţi de acelaşi sex, că dac-aţi fi,
m-aş adresa cu “amândouă”!
“Baghi, te rog sa-mi scrii daca in randurile mele de mai sus am fost rau
(si) cu tine, Ia adresa mea de la bunul si delicatul ursulet, Nono.”
Vezi, când vrei, poţi să fii şi respectuos, şi delicat, şi sensibil.
Încearcă să fii aşa mereu.
Deşi mi-ai spus că ai pielea groasă, te-am cruţat de gheruţele mele.
Nu eram sigur dacă o ai groasă peste tot, sau numai prin anumite părţi expuse,
ca să miorlăi aşa.
Problema asta, a ta şi a lui
Dacti, este problema voastră, iar pe noi, adică pe mine şi pe Nono, lăsaţi-ne în prietenia noastră!
Şi mai învăţaţi câte ceva, cum ar fi, ce înseamnă să fii blând şi bun!