duminică, 24 februarie 2013

De Dragobete...

Dragobetele - sărbătoarea tinereţii şi a dragostei la bipezi



          Pe vremuri, în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii ţineau sau făceau Dragobetele (Ziua Îndragostiţilor, Cap de primăvară, Logodnicul Păsărilor). Probabil că luna februarie era considerată lună de primavară, iar ziua de 24 era începutul anului agricol (uneori ziua ieşirii ursului din bârlog). Este momentul în care natura se trezeşte, păsările îşi caută cuiburi, iar oamenii, în special tinerii, intră şi ei în rezonanţă cu ea.
Vă miorlăi toate acestea pentru ca să nu fiţi surprinşi astăzi când s-ar putea să-i vedeţi pe supuşii noştri bipezi făcând nişte lucruri pe care le-au uitat sau nu le-au mai făcut demult. Adică, să se sărute sau să se pupicească. Iar dacă nu o să-i vedeţi făcând asta, n-ar fi rău să le aduceţi aminte să le facă, totuşi! Miauuu! :) 


 

joi, 21 februarie 2013

Surpriza



Pentru Dacti', de la Nono&Baghi, de ziua ei:

 

 

 Nono prietene, uită-te în ochii mei şi vei vedea cât m-am străduit ca să-i facem o surpriză lu' Dacti', cea cu bâzdâci, asta e vorba ei, deci nu are de ce să se supere. Dar merită să-i facem această surpriză, pentru că, nu-i aşa, ea este secretara noastră, chiar dacă nu recunoaşte acest lucru. De fapt, ca parteneri, prieteni, dar mai ales, ca detectivi, nu putea să ne scape amănuntul că... astăzi este ziua ei! 

 

 Nono prietene, fii atent la ce m-am gândit: Să-i luăm un buchet mare de trandafiri în care să-i strecurăm un simplu, De ziua ta, miau, miau, hau, hau, mor, mor, bla, bla, etc., La mulţi ani! Simplu. Însă nu ştiu dacă e bine sau nu să ne şi semnăm. Tu ce mormăi? Ce zici, că tu o cunoşti mai bine, dacă nu ne semnăm, crezi că o va duce mintea să ne bănuiască de o aşa ispravă?

 

 

 

 Pur şi simplu sunt nehotărât, ceea ce mi se întâmplă foarte rar. Dar e bine că mi se întâmplă rar, căci nici zilele deosebite, ca cele de naştere, nu sunt dese. 

 

 Deci, m-am gândit la următorul plan de acţiune:


 

Îi trimitem felicitarea aşa cum am scris-o, ca să nu mă fi chiorât degeaba în monitorul calculatorului şi pe taste, iar tu, pentru că eşti lângă ea, îi mormăi sau îi spui în viu grai, următoarele:

,,Noi, Baghi şi Nono, de ziua ta, secretara noastră cu bâzdâci, frumoasă ca iubi lu' tăticu' Marlowe, inteligentă ca Mata Hari, gospodină ca nevasta lu' Colombo, veselă ca Rona Hartner şi... mai adaugă şi tu ceva aici, care să meargă la target, să nu se prindă că doar eu contribui la surpriză, noi, cei doi detectivi, fii ai lui Phil, şi parteneri, aşişderea, nu-ţi vom spune lucruri pe care le-ai mai auzit.


Adică, n-o să auzi de la noi lucruri de gen norocul să te aştepte la fiecare colţ, fericirea să te însoţească la fiecare pas, dragostea să-ţi fie în permanenţă la îndemână, soarele să-ţi încălzească zilele, visele să devină realitate, tot binele din lume, noroc cu carul şi să ajungi în topul celor de la Capitalul şi aşa mai departe.

 Noi doi vrem doar să-ţi spunem că o să te suportăm şi atunci când vei avea bâzdâci, dar preferăm să n-ai, că o să ne străduim să rezolvăm cât mai multe cazuri dificile, că o să fim cuminţi, că vom încerca să rămânem prieteni cât mai mult timp, că vom fi veseli şi mai ales aşa cum îţi închipui şi-ţi doreşti tu să fim. 

Toate astea le facem pentru tine şi în amintirea lui Nono.

      La mulţi ani, năşică Renata!


                                                                            Baghi&Ifim

duminică, 17 februarie 2013

Răspuns la o întrebare dificilă




    Nono, prietenul şi partenerul meu de afaceri a lansat ieri această întrebare care m-a surprins mai tare decât meteoritul de la Celyabinsk:  Vreau să ştiu! - " Poate să-mi explice şi mie cineva ce înseamnă “ziua îndrăgostiţilor”? 
Pe îndelete. Că a trecut."

Iată răspunsul meu, aşa cum l-am miorlăit eu pe îndelete, în biroul nostru de detectivi particulari MARLOWE ŞI FIII
"Prietene şi partenere, îţi spun ceva, da’ nu te supăra.
În primul rând, atunci când te interesează să ştii despre lucruri de o importanţă covârşitoare, aşa cum este şi acesta cu ce înseamnă “ziua îndrăgostiţilor”, nu te apuci să baţi toba ca bunica, să dai sfară-n ţară şi să întrebi pe toată lumea, căci nici nu ştii ce răspunsuri poţi primi, mai ales când eşti sincer ca mine şi ai moderarea comentariilor dezactivată. Mai grav, în situaţia ta, având şi un partener, nu te apuci să tragi clopotele sau să claxonezi, înainte de a-i cere părerea sau de a-l întreba.

Oricine, în situaţia mea, s-ar fi supărat, dar eu nu supăr, căci înteleg situaţia prin care treci, fiind necăjit pe câinele-fular care nu vrea să vorbească. :)
Aşadar mă autosesizez şi încerc să-ţi explic ceea ce vrei să ştii:
După mintea mea de motan detectiv, cred că “ziua îndrăgostiţilor” este ziua în care doi prieteni sau parteneri, preferabil din aceeaşi specie, dar de sex diferit (slavă Domnului că noi ne autoexcludem, neîndeplinind această condiţie ) devin dependenţi unul de celălalt, încep să-şi dorească binele celuilalt în detrimentul celui propriu, deci tocmai invers cum e în firea lucrurilor, se apucă să delapideze Universul încercând să-şi însuşească luna şi stelele de pe cer şi să şi le dăruiască, fără nicio negociere, facând troc cu ele. 

Mai fac şi alte prostioare în acea zi: amândurora le place să asculte aceeaşi muzică, nu se mai uită la televizor, merg împreună la piaţă, dar nu cumpără nimic, se satură dintr-o căpşună pe care-o mănâncă pe rând, imită porumbeii şi guguştiucii, vorbesc cu pisicile şi câinii rătăciţi, trotuarul plin de gropi li se pare covor de mătase roşie iar acolo unde sunt gunoaie şi ciulini ei văd numai flori, şi alte asemenea tâmpenii.
Şi ce e şi mai grav, vor ca o asemenea zi, să fie în fiecare zi!

:)
Ca orice detectiv care se respectă şi îşi ţine un jurnal, acest răspuns l-am consemnat aici, căci nici nu se ştie când şi dacă o să-mi fie sau nu de folos! 


sâmbătă, 9 februarie 2013

Teză de doctorat (12)

 - continuare -

 "Întotdeauna, Sancho, se spune că a face bine celor răi e un fel de a arunca apă în mare", spuse Don Quijote de la Mancha.
Parafrazându-l, aş zice că tot un fel de a arunca apă în mare este şi atragerea atenţiei publicului cititor cu lucruri serioase, aşa cum este teza mea de doctorat.
Iată de ce, pentru a vă introduce în atmosfera temei lucrării mele, vă mai spun un banc.
De ce are poliţistul pe noptieră un pahar plin cu apă şi unul gol?
Când se trezeşte noaptea, poate să-i fie sete, sau să nu-i fie!
Iar acum, îmi voi continua teza, între subiectul episodului de astăzi şi ce îngroapă pisica, fiind un perfect semn de egalitate.
De asta am şi spus bancul de mai sus.
Desigur, în teza mea de doctorat, nu-mi permit să mă folosesc de bancuri, chiar dacă poliţiştii conduc detaşat în topul subiectelor de banc.
Voi pleca de la analiza unui fragment dintr-un document oficial, primit de curând, deci, cum s-ar spune, încă cald, precum titlul temei.
Iată-l:

Vă propun să analizăm acest text şi să vedem dacă acesta are sau nu legătură cu cele două trăsături, inteligenţa şi caracterul.
1. În cazul în care, în această perioadă, sunteţi depistat...stop.
Deci, din start, poliţia presupune că în această perioadă, eu chiar voi conduce autovehiculul, având permisul suspendat, crezând că voi proceda aşa cum ar proceda majoritatea dintre ei. De aceea introduc şi precizarea, "în cazul în care", caz în care îi întreb şi eu, dar dacă nu sunt depistat, ce se va întâmpla?!
Însă formularea  lor mai ascunde un element, şi anume justifică pe deplin cea mai cunoscută şi populară metodă a lor de prevenire a accidentelor de circulaţie, care este pânda.
Pe poliţiştii de circulaţie nu o să-i găseşti acolo unde chiar este nevoie de ei, ci acolo, unde un şofer corect şi onest are o singură şansă să demonstreze că a acordat corect prioritate la trecerea pietonilor, atunci când are norocul să nu fie niciun pieton pe o rază de cel puţin 50 m.
Iar acordarea priorităţii, ştim cu toţii, nu este valabilă şi în cazul maşinilor bengoase.
Pentru că, niciodată nu vei vedea oprită în trafic o astfel de maşină, chiar dacă e condusă în mod teribilist.
Faţă de situaţia prezentată mai sus, caracterul, sau ceea ce reprezintă acesta, are vreo legătură?
2. Dacă textul în cauză ar fi avut formularea "Vă reamintim că, în conformitate cu prevederile..., conducerea de către dumneavoastră a autovehiculelor în această perioadă, pe drumurile publice, constituie...", nu-i aşa că le descalifica pânda şi celelalte procedee, deprinderi şi apucături, de care nu se pot lecui, toate aceasta fiind o dovadă a inteligenţei lor?

- Va urma -

"Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 6."

marți, 5 februarie 2013

Teză de doctorat (11)


- continuare -

       Mergând așa pe poteca adevărului în căutarea a ce îngroapă pisica, ne paște un pericol nebănuit: acela de a generaliza că orice se poate compara cu titlul tezei mele de doctorat.
       Nimic mai fals! Există și lucruri care nu au de-a face cu ce îngroapă pisica.
       Atunci când acestea există.
       Și paradoxal, doar atunci când ele nu există, deci lipsesc, le putem compara cu ce îngroapă pisica. 
       Nu știu dacă deja v-ați dat seama, dar în acest subcapitol al tezei mele de doctorat voi analiza două trăsături fundamentale ale personalității, și anume, inteligența și caracterul.       Sunt două însușiri pe care le întâlnim la câini (trebuie să recunosc, chiar dacă nu-mi convine!), pisici și uneori la oameni.
       Cum despre inteligența și caracterul la pisici și la câini, nu vă interesează, voi face o scurtă abordare a prezenței lor la oameni, prezență care este din ce în ce mai rară, asta ca să nu spun că-i absentă.
       Abia dacă poți găsi ici colo câte un biped care să le posede pe amândouă. Și asta numai dacă te încumeți să urci în vârf de munte pe la vreun schit uitat de timp sau să cutreieri prin pădure ori pe câmp în căutarea vreunui țăran autentic.
       În schimb, nu ducem lipsă de cei la care aceste două trăsături lipsesc, uneori, chiar cu desăvârșire.
       Să luăm politicienii. Arătați-mi unul la care cele două trăsături sunt în exces. Inteligența, este opusul prostiei, nu-i așa? Și ce a spus Napoleon despre prostie? Că în politică, prostia nu e un handicap.
       Păi  dacă Napoleon a spus așa ceva, cine ar îndrăzni să-l contrazică?
       Cât despre caracterul la politicieni, cunoașteți vreunul care să-și respecte promisiunile sau măcar cuvântul dat?
       Să luăm o altă categorie, la care cele două virtuți lipsesc cu desăvârșire: polițiștii.
       Dar despre ei, în episodul următor.
(Va urma)