![]() |
În prima sâmbătă a lui brumar, văzând că e vremea frumoasă, tata Ifim, cu japca
aproape, ca să miorlăi mai pe înţelesul tuturor, ne-a luat, pe mine şi pe
mama Dana, ne-a aruncat în maşină şi ne-a dus spre munte, nu prea
departe, la nişte prieteni de-ai lui mai vechi.
Chiar dacă, mai
ales datorită mie, eram socotiţi musafiri "de două prune", ştiam că n-o
să ne aştepte cu fanfara. Şi venisem şi mai devreme. Ca de obicei, poarta nu era închisă, iar curtea era goală.
Pe
aşa o vreme frumoasă, Gili, ca bun gospodar, era şi normal să urce la mal
să planteze copăcei, iar Nina, sigur era la animăluţele ei din bătătură,
să facă toate cele trebuincioase.
În aerul din curte plutea miros de gutuie şi de strugure tămâios, semn că, în
taina pivniței de sub noi, mustul cel dulce începe să se transforme în vin
răcoros.
Câteva
flori, dintre cele pe care prima brumă le-a ocolit, râdeau spre soarele
tomnatic, în toată splendoarea lor. Liniştea era atât de adâncă, încât
puteai să-ţi auzi gândurile.
Două
albinuţe blânde şi o viespie agitată se uitau în oglinda unui strop de
apă din căuşul unei pietre de pe aleea uşor înclinată. Iar de sub un sac
din rafie aruncat prin curte ne pândeau doi ochi într-un ghem de blană.
Mai târziu am aflat că acel ghem e Tomiţă.
O fiară adevărată!
Nu
mai lungesc miorlăitul. Las pozele să vorbească. Păcat că-s făcute doar
cu telefonul mobil, căci aparatul foto l-am uitat acasă. Chiar şi aşa, sper să vă
placă ceea ce veţi vedea mai jos, ca şi ceea ce a fost mai sus. :)
|
![]() |
![]() | |
![]() | |||
Fiind o provocare adresată tuturor, la invitaţia "Prinţesei albe", aşa cum îi spun numai eu, Baghi, m-am hotărât să-mi bag şi eu coada prin Life in Pictures.
Tema se întinde pe trei ramuri: fotografie, muzică şi poezie, totul fiind pornit de aici, de la Costin Comba.
Tomita draga, esti un frumos! Ai toata dreptatea, nici eu nu asi sta asa fara papuci pe gresia aceea rece! Iti urez sa fii mare si frumos, motanel destept! :))
RăspundețiȘtergereSalutari de la Mishu!
Mishu, te salutăm şi noi (Baghi şi Tomiţă). L-aş fi lăsat să-ţi tasteze el singur răspunsul, dar, chiar dacă este un motănel foarte deştept, recunosc asta, este şi mic, şi bleg, pentru că nu a avut la dispoziţie (până acum!) o tastatură pe care să se joace.
ȘtergereDar ca inteligenţă, e deosebit. El a sesizat diferenţa de temperatură şi se poate vedea cum se proteja.
Pe când tatăl meu biped, desculţ fiind, tot ţinea tălpile săltate la câţiva centimetri deasupra gresiei. Întrebat fiind de tanti Nina, gazda noastră, de ce e aşa de încordat, zise că acela e un exerciţiu prin care poate să-şi mai salveze silueta, aceasta fiind compromisă printr-un accident datorat unui exces de abuz de... bere. :)
Dragul de Tomiță, e un scump, cum stă el acolo mititel și singurel...sper că îl va lua cineva bun, așa ca tine, Baghi!
RăspundețiȘtergereMiau, o duminică frumoasă! :)
Mirela dragă, dar aceea este lumea lui, eu am fost doar musafir, el acolo deja e stăpân!
ȘtergereNu te uita că e mic şi pricăjit! Aparenţele înşeală! Eu ştiu asta cel mai bine! Nu că nu l-aş lua! :)
O duminică frumoasă ţie si la toţi pickynii tăi cei prea frumoşi! :)
O, atunci e numai bine! Mă bucur pentru Tomiță!
ȘtergereE superb, un motănel dulce de tot! Picky și Odin sunt gata să-i dea sfaturi acum, că au împlinit 8 luni și se văd mai mari, că tot ”piștirici” li s-a spus. Și îl salută pe Tomiță cu mare drag! :)
Mirela, cu Enya, Picky şi Odin, probabil că alcătuiţi o imagine care poate fi visată într-un tablou de Dali, Grigorescu, Goya, Tonitza, Picaso sau mai ştiu eu ce necunoscut... Tomiţă va primi salutările pickynilor frumoşi îndrăgostiţi şi creatori de frumos, de la Cluj... Ioi! Fii sigură de asta şi să fiţi fericiţi! :)
ȘtergereCinci săptămâni este o vârstă de neuitat!
RăspundețiȘtergereCă bine le zici, unchiule! Aşa e!
ȘtergerePăcatul mare e că până învăţăm ce şi cum e cu lumea asta agitată, bipedă, din care doar 87%, asta după calculele mele, spun că vine acurpocalipsa, nu sunt sigur că am miorlăit termenul corect, noi mai avem şi alte treburi. Ca, spre exemplu, să ne odihnim. Asta o putem face prin somn. Iar tata Ifim a zis că s-a gândit să-şi pregătească un doctorat, despre somn. Zice el, printre altele, că somnul poate să ne scoată din criză. Dacă ne culcăm la timp. Bineînţeles, nu e şi cazul meu! :)
O fiară în papuc...Vai de cel ce se încalţă!
RăspundețiȘtergereO seară frumoasă!
Carmen, bun venit!
ȘtergereAi dreptate, vai de cel care se încalţă!
Dar ce putem spune despre cel care e sub papuc?
Şi dacă ţinem cont şi despre cel care e în papuci? Miauuu?! :)
Măi Baghi, eşti un povestitor neîntrecut! :) În felul în care ai povestit, parc-am şi văzut aleile şi florile şi albinuţele, ba chiar şi mirosul de vin şi poame de toamnă a răzbătut până la mine.
RăspundețiȘtergereTomiţă e un haios, să vă fie de bine întâlnirea şi petrecerea-mpreună!
Aşa e Mariana, sunt povestitor neîntrecut pentru că povestesc de unul singur. Dar să ştii că mai sunt povestitori, mult mai ageri ca mine, numai că nu prea ştiu ce s-a întâmplat cu ei, cred că sunt cu nişte treburi, pe la oraş.
ȘtergereÎţi mulţumesc, draga mea Mariana, şi-ţi spun un secret: o aşteptăm cu drag şi nerăbdare, pe Ana-maria, frumoasa noastră noră/copilă, să vină la noi, de acolo, de departe şi asta se va întâmpla peste doar câteva zile. Nu trebuie să-l băgăm pe Tomiţă în astfel de lucruri, aici sunt de acord cu cei care sunt de partea lui. :)
Ehei, Baghi dragă, înţeleg...sunt frumoase aşteptările astea şi pline de emoţie! Sigur o să fii îndrăgit pe loc şi răsfăţat.
ȘtergereAşteptăm impresii...şi eventual poze, că văd că eşti pasionat! :)
Salutări pufoase!
Parcă mai pot să miorlăi... Miaupupici, Mariana, ţie şi tuturor celor dragi! :)
Ștergere:)) Prin intermediul Printesei albe ;)...te saluta Tiger, draga Baghi!
RăspundețiȘtergereTiger, motanul ingrijorat de venirea iernii :))
Tare frumos ai scris espre Tomita. Stiam eu ca ai talent. Tomita e un dulce, acum cred ca e deja mai maricel, pregatit sa ia in piept vremea rece :)
Fumoasa postare! Ma bucur ca postarea mea te-a convins sa participi la Life in Pictures. Noi ne intalnim aproape in fiecare duminica pe acolo cu alti motani...dar si cu bipezii lor :))
Duminica frumoasa!
*Frumoasa :)
ȘtergereBună seara, prinţesa mea albă!
ȘtergereTe aşteptam, ştiam că o să vii, dar să vii cu Tiger... mă aşteptam şi la asta. Trebuie să ai gardă de corp, de mâncare, de somn şi aşa mai departe, căci fără astea, nu se poate.
Vezi cum faci cu toate aceste complimente.
Eu sunt pretenţios, nu prea le înghit.
Să-i spui lui Tiger să nu fie îngrijorat, absolut de loc.
Dacă unii spun că vine apocalipsa, se înşeală cu toţii. Pentru că apocalipsa, cuvântul, este scris greşit. Trebuia scris epocalipsa şi atunci, dacă-l desparţi în două, cele două cuvinte rezultate au un înţeles clar.
Nu ştiu cum şi de unde mi-a venit această idee. Noapte bună şi frumoasă, Prinţesă albă! Noapte vigilentă, Tiger! :)
Scump foc, Tomita asta :D
RăspundețiȘtergereAşa e el, fioros... de scump! :)
Ștergeremicutul Tomita...
RăspundețiȘtergereun pui cu ochi mari si cuminti...
se face el mare...sper ca ni-l vei arata si atunci,da? :)
dragul meu Baghi,am inteles ca paine nu mananci dar ciocolata?eee...ce zici? :)
Merge şi ciocolata, da' cu whiskas! :)
ȘtergereMiao, Tomiţă e tare frumuşel! Sper că te-ai purtat frumos cu un micuţ ca el, Baghi!
RăspundețiȘtergereŞi văd că eşti de-al meu, şi pe tine te plimbă bipezii cu maşina! Mie chiar îmi place, dar vreau să fie amândoi bipezii mei acolo, cu mine. Când coboară unul dintre ei, miaun şi aleg de la un geam la altul, ca să nu-l pierd din ochi :)
Grişka, la vârsta pe care o am, purtarea mea nu poate fi decât ireproşabilă! :)
ȘtergereCe pisicuta dragalasa....
RăspundețiȘtergereTinere, nu este o pisicuţă! Este un motan adevărat!
ȘtergereSau, cel puţin, asta o să fac din el! :)
Tomita eres una gata muy guapa. Qué preciosa.
RăspundețiȘtergereTomita apenas se parece como un gatito bonito, realmente es una bestia feroz! :)
Ștergere