1 Decembrie

 

Am revenit din călătorie şi mă bucur să vă regăsesc.
După cum puteţi observa, am schimbat şi decorul.
Deh, intrăm în anotimpul alb-negru, care-mi sporeşte contrastul. Deşi sunt negru, aş prefera ca anotimpul în care intrăm mâine să fie doar alb. Şi cum iarna, calendaristic vorbind, începe întotdeauna cu ziua de 1 Decembrie, iar ziua aceasta este una foarte dragă românilor, încerc şi eu să mă bucur de bucuria lor. Şi cum pot să-mi exprim mai bine entuziasmul şi bucuria decât prin a mă juca cu nişte culori frumoase, strânse într-un tricolor!
La mulţi ani, ROMÂNIA!

 

Stand by me

 
Dragii mei prieteni, sunt supărat în continuare pentru că mă aşteaptă câteva zile de coşmar. Nici nu vă închipuiţi ce-o să păţească blăniţa mea pufoasă şi cât va trebui să folosesc mersul "târâş". Umanii mei trebuie să plece pentru câteva zile pe meleagurile lor natale, iar perioada fiind relativ lungă, trebuie să mă ia şi pe mine! Mauuu, cât detest lucrul ăsta! Voi merge pe nişte meleaguri cu reprezentanţi fericiţi ai neamului nostru pisicesc, dar şi cu alţi mai mult sau mai puţin prieteni de-ai noştri, porci mistreţi, vidre, câini enoţi, broaşte, raci, peşti, câini de vânătoare...Mauuu! mi se face blana măciucă! E ca şi cum aş pleca în Madagascar! Dar ca să rămânem împreună, vă las un filmuleţ care sper că ne va face despărţirea mai uşor de suportat, chiar dacă protagoniştii nu-s din neamul nostru. Mauuu:)

Un fel de scuză motănească

 
Sunt aşa de supărat! Astăzi, vineri 19 noiembrie 2010, ora 18.30 aveam întâlnire cu năşica Renata la Standul editurii Tritonic, deschis în cadrul Târgului de carte Gaudeamus.

 
Acum nici nu ştiu ce scuze să invoc?! Faptul că nu agreez deplasările cu maşina? Este paradoxal că, deşi îmi plac locurile tainice şi strâmte, când e vorba de maşină, încep să sufăr de claustrofobie şi să am rău de viteză, de tot drumul o ţin într-un miorlăit continuu. Sau că nu mi s-ar fi permis accesul la stand? Poate că s-ar fi găsit totuşi o modalitate, prin intermediul unei genţi sau pungi de plastic, deşi le detest şi pe astea.

 

Cred că scuza cea mai plauzibilă ar fi aceea că, odată ajuns acolo, eu aş deveni vedeta serii şi aş capta atenţia tuturor celor prezenţi, încurcând lucrurile, cum s-ar spune. Da, acesta este principalul motiv pentru care nu pot participa la întâlnire, deşi mi-am dorit-o şi mi-o doresc în continuare.

Despre filme şi subtitrări

 
Uitaţi-vă în ochii mei: vi se pare că eu nu aş miauna adevărul?
Vreau să vă spun că şi mie îmi plac foarte mult emisiunile despre animăluţe şi mai ales cele în care protagoniştii suntem noi, cei din neamul pisicesc.

 

Şi să ştiţi că pe mine nu mă interesează prea mult dacă aceste emisiuni sunt subtitrate sau nu. Eu oricum înţeleg despre ce e vorba. Totuşi este mai bine dacă sunt subtitrate.

 

Şi asta le prinde foarte bine bipezilor mei, pentru că ei nu pricep o boabă în engleză, chineză, japoneză, germană sau franceză. Şi atunci, subtitrarea este binevenită. Altfel, ar da vina pe mine că sunt prea pretenţios. Or, trebuie respectate nişte reguli, nişte ierarhii.

 

Şi în aceste ierarhii, cine se situează la cel mai înalt nivel? Degeaba le explic eu în limba noastră pisicească, e ca şi cum i-aş spune lu' Jao. D'aia mă bucur când filmele sunt subtitrate. Să priceapă ei, singuri...

Comparaţii

Bine aţi venit, dragii mei mustăcioşi!
De data aceasta mi-am propus să miaunez foarte puţin şi să vă arăt mai multe poze (chiar dacă unele sunt secret de familie).

 

Mai jos, vă prezint câteva, comentariile fiind foarte scurte. Aceasta este una din primele mele poze, făcută în anul 1999. Câţi dintre voi vă puteţi lăuda cu fotografii din secolul trecut?

 

Majoritatea bipezilor n-au habar că noi, pisicile, paştem iarbă. De fapt, este impropriu spus "paştem", căci nu suntem oi sau boi. Frunzele mai mari noi le capsăm, iar pe cele tinere şi fragede, le mestecăm. Aşa, cam cum fac bipezii cu cânepa sau cu tutunul. Voi ce iarbă preferaţi? Iată ce capsez eu!

 

Silvester este motanul meu meu preferat. Dar dintre noi doi, cine e mai relaxat?

 

V-aş ruga să-mi spuneţi, unde credeţi că e mai bine, în braţele mamei...

 

...sau în braţele lu' tata?

 

Dar în familia noastră, cine credeţi că este cel mai mare pescar... nu, nu e vorba de mine... Tata...
 

...frăţiorul Andu...

 

...sau mama?

 

Mauuu! Ce ziceţi? Aştept să miaunaţi!:)))

Despre fotbal

(Pentru prietenii mei cei mai buni de pe scara blocului, Miţa şi tatăl ei, Petrache)

De când mă ştiu, n-am mai văzut un început de noiembrie atât de frumos. Şi noiembrie, ştiţi bine, este considerată de bipezi ca cea mai urâtă lună, alături de februarie. Stând eu aşa cu blăniţa la soarele ăsta nefiresc de dogoritor, de te face să te simţi ca pe plaja unei insuliţe din Pacific, ce-mi trecu prin minte? I-a să fac eu, Baghi, ziua asta, şi luna, şi lumea, şi mai frumoase! Cum? Foarte simplu şi uşor! Am să miaunez puţin despre fotbal!

 

Fotbalul este cel mai iubit joc al bipezilor. Atât de iubit, încât la cel mai mare eveniment de acest gen, ce a avut loc în vara abia trecută undeva prin Africa (destul de aproape de Madagascar!), erau aşa de duşi cu pluta, încât eu devenisem invizibil.

 

Pentru juniorii ăştia micuţi, cum e Chiţirel, dau un exemplu, ăştia pufoşi, născuţi după evenimentul despre care miorlăi, vă spun că fotbalul este jocul unde bipezii mănâncă cele mai multe seminţe. V-aţi prins, mustăcioşilor, care-i şpilu'?
 

Mâncând aşa multe seminţe, înseamnă că acolo se adună cele mai multe vrăbii şi alte păsărele, toate fiind pe placul nostru, la păsărele referindu-mă.
Acum, problema e că se ajunge destul de greu la stadion, aşa numindu-se locul unde ei practică acest joc tembel. Spun "tembel", pentru că jocul, propriu-zis, constă într-o minge bătută cu unul din cele două picioare pe care le au, căci cu amândouă, în acelaşi timp, este aproape imposibil. Practic, în timpul acestui joc, ei nu mai sunt bi, ci sunt unipezi. După socoteala lor, cei mai buni şi mai deştepţi fotbalişti sunt cei care gândesc cu piciorul (aici pot divaga, da' mă abţin). Problema noastră este că jocul ăsta e foarte bine păzit. Armate şi cohorte de bipezi cu bastoane, cu lacrimogene, cu scuturi, căşti, cagule şi aşa mai departe păzesc acel loc şi joc, de nici musca şi nici vrabia nu trece.
 

Dar după ce se termină fotbalul, vă gândiţi la stolul de vrăbii ce dă năvală acolo? Ce zic mustăţile voastre?
Cred că aţi observat că mi-am dezvoltat tehnica (fotbaliştilor le place să spună "strategia", de parcă ar gândi la acel nivel) şi ştiu să-mi postez şi pozele, în acelaşi loc cu scrisul.
Asta cred că va aduce şi mai multă culoare blogului meu.
Sper că aţi sesizat că pozele de mai sus sunt făcute chiar pe timpul finalei campionatului mondial al jocului despre care vorbim. Ştiţi, desigur şi cine a câştigat. Şi mai ştiţi şi de ce. Aiurea, toţi credeţi că Spania a câştigat din cauza şi cu ajutorul unei caracatiţe!? Mauuu! Îmi vine să mustăcesc.
Sigur că am ţinut cu spaniolii!
Olandezii erau portocalii!
Dar de fapt, vreau să vă spun ceva mult mai important...
Ştiţi ce bine e să stai întins pe burtă şi vuvuzelele să cânte sub tine?!:)

Apel

 

Mă adresez pe această cale tuturor celor care faceţi parte din neamul nostru pisicesc. Indiferent dacă ne-am născut pe Petsbox, Wordpress, Blogger, maidan, subsol sau mai ştiu eu ce tomberon dezafectat, noi trebuie să fim uniţi pentru a putea lupta în mod organizat şi eficient ca să ne apărăm interesele. Să nu facem greşeala bipezilor care din cauza originii, apartenenţei şi a nu ştiu cărui orgoliu s-au împărţit în găşti şi bisericuţe, nu-şi mai vorbesc ci doar se înjură şi se pândesc pe la colţuri. Noi trebuie să le demonstrăm şi să ne demonstrăm că avem mai multă minte decât ei. Şi este evident şi de ce, interesele noastre fiind mult mai puţine, dar infinit mai nobile!
Chiar în acest moment, când lansez acest apel către neamul nostru îmblănit, pretenţios dar şi prietenos atunci când nu zgârie, aflu că un bun prieten al nostru, Grişka motanul, i-a şi dat curs deja. Astăzi, exact la ora 09.40 (şi la capitolul precizie stăm mai bine decât ei, bipezii), prietenul Grişka a creat albumul de poze "Prietenii mei cu bloguri" (cei care încă n-au ajuns pe Pets). Şi cine credeţi că deschide acest album, adică poza cărui motan apare prima? Vă las pe voi să ghiciţi, nu vreau să vă explic, "ca lu' Jao"! Să urăm aşadar succes lui Grişka, albumului său şi să-l sprijinim punându-i la dispoziţie, necondiţionat, toate armele noastre: instinct, simţuri, mofturi, gheruţe ascuţite şi mustăţi lungi.

Reguli de aur

"Zâmbeşte, mâine va fi mai rău"! Cu asta a ieşit Murphy de a rupt gura târgului şi a făcut mii şi milioane de bipezi să zâmbească.
Ştiind că stress-ul este cel care-i enervează pe bipezi în aşa hal, încât devin invidioşi chiar şi pe noi, făcându-ne viaţa mai vegetariană, încerc şi eu să vând o regulă, pe care o ştiu de la fraţii (şi duşmanii) noştri patrulabezi, chipurile, mai inteligenţi ca noi (părerea lor şi a bipezilor care urăsc neamul nostru pisicesc). Dar ar trebui să ţineţi cont că noi ştim să ne protejăm de stress în alt mod de cum o fac ei, sfatul meu fiind pur dezinteresat, aşa, de dragul discuţiei.
Adică dumneavoastră, bipezilor, ar trebui să trataţi fiecare problemă stresantă aşa cum ar face-o un căţel.
Dacă nu o puteţi mânca sau să vă jucaţi cu ea, faceţi pipi pe ea şi mergeţi mai departe.
Aşa veţi avea numai zile frumoase şi lipsite de stress!