Teză de doctorat (14)

    „Ce îngroapă pisica”, adică teza mea de doctorat, pare a nu avea niciun fel de priză la public, a nu prezenta niciun dram de interes pentru societatea noastră, care în continuare vrea să trăiască mai bine, dar să nu facă nimic.

Se poate lesne observa, că în societatea românească, cea mai importantă activitate din zi, în afara somnului, bineîţeles, pe care-l susţin cu toată puterea, este privitul la televizor şi dezbaterea vieţii mondene a vedetelor noastre, copleşite de criză şi grijile cotidiene.

      Documentându-mă şi cercetând stăruitor asupra tezei mele de doctorat, am constatat că, în orice casă de român, obiectul cel mai de preţ, cel mai folosit şi folositor, mai important chiar decât icoana, este televizorul.

      Venerat pentru emisiunile sale educative, televizorul este un adevărat izvor de cultură, civilizaţie şi bunăstare pentru fiecare dintre românii bipezi.

     (Slavă Domnului, că nu şi pentru mine şi neamul meu pisicesc, chiar dacă şi eu m-am născut în România şi prin urmare, sunt român, şi abia apoi, negru motan).

     Deci, televizorul, în cel mai scurt timp, în afara faptului că le va ţine şi de foame, da’şi de sete, îi va scoate pe români din criză şi-i va face să trăiască din ce în ce mai bine.

     Pentru că, în faţa televizorului, românul uită chiar şi de post, dându-şi cu părerea, asupra unor probleme, aspecte şi subiecte fierbinţi, mai importante chiar decât aerul pe care-l respiră, cum ar fi, spre exemplu, dacă e bine, sau nu e bine să avorteze Catanga!