joi, 17 decembrie 2015

O incursiune științifică sub coada pisicii

(Miaoouuu! Un asemenea material despre mine și neamul meu nu avea cum să-mi scape!)

O incursiune științifică sub coada pisicii

A sosit momentul să aflați câteva lucruri interesante despre noi, specia care conduce lumea.
De exemplu, știți de ce tresărim, la București, când pică o frunză la Pitești? Avem auzul de trei ori mai bun decât al vostru, iar urechile ne sunt controlate de 27 de mușchi, de-aia le dăm pe spate atât de des, transformându-ne în dragoni. Urechea noastră percepe vibrații pe care voi le ignorați, așa explicându-se faptul că în fiecare dintre noi e un mic Mărmureanu, prezicător de cutremure. Recunoaștem pașii sclavilor noștri personali chiar și de la 100 de metri distanță.
Simțul nostru cel mai important este însă văzul. Avem câmpul vizual de 187º (față de 125º, cât îl au oamenii), vedem de 6-8 ori mai bine decât voi pe întuneric, în schimb, pe lumină, vedem mai prost decât voi obiectele statice (ceea ce un om vede clar de la 30-50 de metri, noi distingem de-abia dacă se apropie la 3-5 metri), dar mult mai bine obiectele în mișcare. Nici imediat sub nasul nostru nu vedem bine, așa se explică de ce trecem ca nesimțitele, uneori, pe lângă vreo tratație gustoasă pe care ne-ați oferit-o.
Culorile le percepem destul de prost, mai ales roșul, în schimb, pe lângă pleoapele inferioară și superioară, deținem o a treia pleoapă membranoasă, care se închide dinspre colțul interior al ochiului către exterior. Ea devine vizibilă doar dacă ne îmbolnăvim, mai exact dacă ne ia pântecăraia sau ne vizitează vreun parazit pe la burtică.
Cu gustul stăm mai slăbuț, pentru că avem doar 2.000 de papile gustative față de 9.000 câte aveți voi. Simțim amarul, acrul și săratul, dar nu simțim dulcele. Pă partea dă nas însă, iarăși vă scuipăm semințe-n cap. E de patru ori mai dezvoltat decât al speciei umane. Chiar și decât al femeilor, care, se știe, detectează non-stop prin ambient duhori necunoscute bărbatului, uneori emise chiar de el. Deținem chiar și al șaselea simț, datorat unui organ suplimentar, pe nume Jacobson, pe care îl avem în cavitatea nazală. Cu ajutorul lui, reușim, practic, să “gustăm” mirosurile.
De pipăit, pipăim cu mustățile și cu pernițele labelor. Mustățile sunt cele care ne permit să “simțim” dimensiunile spațiilor prin care ne strecurăm. Detectăm cu ajutorul lor obstacolele chiar și în beznă, pe vaza variațiilor de presiune a aerului. Echilibrul fantastic și faptul că reușim mereu să picăm în picioare se datorează unei organ vestibular foarte competitiv. Bine, la asta contribuie și coada, care e, practic, o continuare a coloanei vertebrale, având ea însăși vertebre.
Sub coadă n-avem nimic senzațional, doar organe excretoare și de reproducere. Am dat titlul ăla mai tabloid, așa, doar ca să vă atrag. Continuăm lecția săptămâna viitoare.
ATENȚIE!
Cartea Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor de Simona Tache și Mihai Radu este deja în librării. Volumul e continuarea best-seller-ului Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băutși poate fi comandat cu autograf pe www.edituratrei.ro.

2 comentarii:

  1. Bravo, prietene Baghi! Sunt informaţii preţioase, trebuie distribuite! Ca să ne cunoască toată lumea mai bine şi să ne aprecieze aşa cum merităm!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bineînțeles, prietene! Sunt informații prețioase, care trebuiesc discutate, analizate, popularizate și implementate! :D

      Ștergere

Mă bucură comentariile şi miaucomentariile prietenilor mei!