O, ce surpriză ne-ai făcut, nășică Renata! Bine ai mai venit pe la noi, căci ne-ai lipsit! Și eu îl salut motănește și ostășește pe camaradul Mili. Sunt cam invidios pe el că e la parașutiști, dar nu am ce face, sunt deja prea bătrân ca să mai sar cu parașuta. Nu de alta, dar mi-e teamă că o uit și sar fără ea. :))) Miaupupici!
Iubițel, și eu, tot de bătrânețe, am uitat să-ți precizez că Mili e la o subunitate a parașutiștilor, numită PFP (Parașutiștii-Fără-Parașută). De-aia se aud tot felul de bufnete prin casă, mai ales când „zboară” de pe frigider și aterizează la punct fix, pe o cutie mărișoară și solidă, cu capac, în care ne ținem rezervele de nisip, aspiratorul și alte câteva lucrușoare de curățenie.
În altă ordine de idei, când am început să te iubesc pe tine, de negru și frumos ce ești, nici cu gândul nu gândeam că într-o zi, un camarad de-al tău, tot așa, tăciune, o să-mi lumineze viața! Te miaupupăcim cu aceeași bucurie, nășica
Baghi, fratili tău la fel de negru, ceva mai stufos, care e la parașutiști și vânători de munte, te salută cu toată dragostea!
RăspundețiȘtergeremesaj transmis prin nășică-ta
O, ce surpriză ne-ai făcut, nășică Renata!
ȘtergereBine ai mai venit pe la noi, căci ne-ai lipsit!
Și eu îl salut motănește și ostășește pe camaradul Mili. Sunt cam invidios pe el că e la parașutiști, dar nu am ce face, sunt deja prea bătrân ca să mai sar cu parașuta. Nu de alta, dar mi-e teamă că o uit și sar fără ea. :)))
Miaupupici!
Iubițel, și eu, tot de bătrânețe, am uitat să-ți precizez că Mili e la o subunitate a parașutiștilor, numită PFP (Parașutiștii-Fără-Parașută).
ȘtergereDe-aia se aud tot felul de bufnete prin casă, mai ales când „zboară” de pe frigider și aterizează la punct fix, pe o cutie mărișoară și solidă, cu capac, în care ne ținem rezervele de nisip, aspiratorul și alte câteva lucrușoare de curățenie.
În altă ordine de idei, când am început să te iubesc pe tine, de negru și frumos ce ești, nici cu gândul nu gândeam că într-o zi, un camarad de-al tău, tot așa, tăciune, o să-mi lumineze viața!
Te miaupupăcim cu aceeași bucurie,
nășica
Și noi te miaupupăcim cu mare bucurie, nășică!
Ștergere