„Ce îngroapă pisica”, adică teza mea
de doctorat, pare a nu avea niciun fel de priză la public, a nu prezenta niciun
dram de interes pentru societatea noastră, care în continuare vrea să trăiască
mai bine, dar să nu facă nimic.
Se poate lesne
observa, că în societatea românească, cea mai importantă activitate din zi, în
afara somnului, bineîţeles, pe care-l susţin cu toată puterea, este privitul la
televizor şi dezbaterea vieţii mondene a vedetelor noastre, copleşite de criză
şi grijile cotidiene.
Documentându-mă şi cercetând stăruitor
asupra tezei mele de doctorat, am constatat că, în orice casă de român, obiectul
cel mai de preţ, cel mai folosit şi folositor, mai important chiar decât icoana,
este televizorul.
Venerat pentru emisiunile sale educative,
televizorul este un adevărat izvor de cultură, civilizaţie şi bunăstare pentru
fiecare dintre românii bipezi.
(Slavă Domnului, că nu şi pentru mine şi neamul
meu pisicesc, chiar dacă şi eu m-am născut în România şi prin urmare, sunt
român, şi abia apoi, negru motan).
Deci, televizorul, în cel mai scurt timp, în
afara faptului că le va ţine şi de foame, da’şi de sete, îi va scoate pe români
din criză şi-i va face să trăiască din ce în ce mai bine.
Pentru că, în faţa
televizorului, românul uită chiar şi de post, dându-şi cu părerea, asupra unor probleme,
aspecte şi subiecte fierbinţi, mai importante chiar decât aerul pe care-l
respiră, cum ar fi, spre exemplu, dacă e bine, sau nu e bine să avorteze
Catanga!
