Iarna pe uliță

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau gramadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Și pe râu e numai fum.
Vântu-i liniștit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii
De pe coastă vin țipând,
Și se-mping, și sar râzând:
Prin zăpadă fac mătănii
Vrând-nevrând.

Cei mai mari acum, din sfadă;
Stau pe-ncăierate puși;
Cei mai mici, de foame-aduși
Se scâncesc și plâng grămadă
Pe la uși.

Sunt tare nedumerit, iar câteva gânduri nu-mi dau pace.

Când o fi fost scrisă această poezie, care descrie așa de bine ce se petrece cu bipezii, fie ei mari sau mici, atunci când frigului i se asociază foamea?

După cum bine se vede, mai ales la televizor și pe facebook, de când a început această iarnă, adică exact de săptămâna trecută, lumea s-a năpustit după produse alimentare (haleală, într-un cuvânt), mai ceva ca-n anii foamei.
Bipezii mei, mai-mai că iau toată această situație în râs. Ei spun că așa ceva se face numai înainte de sărbători......

Totuși, au uitat esențialul... Plicurile mele sunt pe terminate. Iar dacă se vor termina, atunci, nu-l văd bine pe Ifim, care va trebui să meargă la magazin după mâncare pentru pisici. Iar momentul ales va fi unul special, atunci când poleiul va fi cel mai mare...

Iar eu, oricum, nu am de gând să-mi mut blănița din acest locșor.