miercuri, 23 ianuarie 2013

Scrisoare prietenului meu Nono

Nono, prietenul şi partenerul meu

Dragul meu prieten,
Lenea care mă caracterizează de obicei a fost  pusă într-o mare încurcătură, fiind năpădită de entuziasmul tău din ultima ta postare de pe blog. Sunt surprins cum într-un timp aşa de scurt ai ajuns aşa de departe cu firma noastră.
Ştii că sunt curios, dar pe cât de curios, sunt şi precaut.
Bunăoară, faptul că firma se va chema B&B şi va fi administrată de mine, îmi convine. Dar există şi un mare nejuns!
Mi-e teamă ca fraierii să n-o confunde cu Brigitte Bardot şi asociaţia ei de protecţie a animalelor!
Nici asta n-ar fi un capăt de ţară, dar având în vedere vârsta şi pretenţiile ei, s-ar putea să nu avem căutare.
Sunt de acord ca tu să ocupi postul de  Chuck Norris!
În privinţa celorlalte detalii, lampa de bureau o împrumutăm iar cu o muscă vie ne dotăm dacă deschidem geamul pentru o clipă, dar nu mai mult, căci astea circulă zburând în roiuri, ca poliţiştii de la circulaţie.
Cât despre  Raymond Chandler, trăiască, dar îl mai adăugăm pe Peter Cheyney şi încă vreo doi-trei!
Aşadar, Trăiască! Mai ales noi, pe lângă şi alături de ei!
Am luat la cunoştinţă şi de celelalte prevederi şi le voi da curs.
În principiu, şi eu sunt gata, şi abia aştept să preluăm primul caz, chiar dacă sunt ocupat cu publicarea tezei mele de doctorat.

PS
Ţi-am împrumutat diploma pentru această postare.
Acum că suntem şi parteneri, nu mai e cazul să ne formalizăm cu solicitări de permisiuni şi să ne plictisim cu fel de fel de amabilităţi, dar o informare corectă şi oportună trebuie să existe.
Îţi mai propun şi un slogan, asta drept bonus: "Socoteală cinstită, prietenie lungă"! :)
Dacă ăsta nu-ţi sună bine, iată încă unul: "Să ne trăiască duşmanii şi să murim noi, după ei!"


7 comentarii:

  1. Vă urez succes, domnii mei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim pentru urare, prietene Grişka, şi să ştii că suntem dornici de colaborare! :)

      Ștergere
  2. Amice, nu reuşesc să intru la tine. Mai încerc, iaca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nono, cum adică nu reuşeşti?! Parcă ai încerca să intri în horă! :)
      Parteneriatul nostru sper să fie de succes, ca şi prietenia dintre noi.
      Iar faptul că-l demarăm într-o zi de sărbătoare, mă refer la Ziua Unirii Principatelor Române, Ţara Românească şi Moldova, sper să fie de bun augur. :)
      Apropos, mi-am adus aminte de un banc.
      Cică un muntean, un moldovean şi un ardelean au venit la maternitate pentru a-şi lua fii, toţi trei fiind proaspeţi tătici. Dar surpriză, din cei trei copilaşi, doi erau albi iar unul negru tăciune (aşa, ca mine:)) Şi colac peste pupăză, personalul medical a pierdut semnele de identificare, situaţie în care, după ce şi-a cerut scuze, şefa maternităţii i-a invitat pe cei trei să-şi recunoască fii.
      Primul care a trebuit să facă acest lucru, a fost ardeleanul, care, deşi îl ştim ca molcom, s-a repezit şi l-a înşfăcat pe copilaşul negru.
      - De ce aţi ales copilaşul negru? fusese întrebat de către cei prezenţi.
      - Acesta, sunt sigur că nu-i moldovean! :))

      Ștergere
    2. Bafta! ;)
      Mi-a placut si bancul :)

      Ștergere
    3. Mulţumesc şi Miaupupici! :)

      Ștergere
  3. Welcome!
    Mulţumesc pentru vizită, apreciere şi invitaţie!
    Parcă mi-era dor de nişte filme bune!
    Te voi vizita, negreşit!
    Toate cele bune şi miaupupici!

    RăspundețiȘtergere

Mă bucură comentariile şi miaucomentariile prietenilor mei!