Teză de doctorat (2)

- continuare -

                

                   Din dorinţa de a fi cât mai riguros în judecăţile de valoare formulate, mi-am propus şi, fireşte, am reuşit să elaborez o teză cu un conţinut ştiinţific adecvat, definind cu acurateţea cercetătorului noţiunile şi categoriile  pe care nimeni încă nu s-a încumetat să le abordeze şi, cu atât mai puţin, să le lămurească.

             Deşi nu am beneficiat de o documentare pe baza unor lucrări de specialitate, studii sau articole, acestea neexistând, după cum am mai amintit, am reuşit dezvoltarea unui demers ştiinţific şi de cercetare amplu, capabil să lămurească definitiv şi pentru totdeauna această problemă, acest domeniu, această întrebare-răspuns, această „piatră unghiulară”, acest concept, nu numai filozofic, dar şi politic, economic şi social care se numeşte „Ce îngroapă pisica”.

             Faptul că nu am avut la dispoziţie lucrări, din care să mă inspir sau pe care să le copiez, deci nu am  avut referinţe bibliografice consistente, a fost un mare handicap şi dezavantaj pentru comisiile de examinare super exigente, însă pentru mine, a constituit şi va constitui un mare avantaj, pentru că nu a îndrăznit şi nici nu va îndrăzni nimeni, nicio persoană, niciun grup, nicio comisie sau organizaţie să mă acuze de plagiat, subiect care este la modă, dar care pe mine nu mă atinge nici sub coadă.
             IPOSUD (Instituţia Pisicească Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat) a consemnat cu această teză a mea un precedent pe care l-a numit periculos, deşi eu opinez că nu era cazul.
             Adică, fiind pusă în faţa unei lucrări de o asemenea valoare, cu fundamentare, dar mai ales dezvoltare teoretică, a trebuit s-o accepte şi fără referinţe bibliografice, aceasta fiind marea ei problemă, întrucât nu m-a putut stoarce de bani ca să-mi vândă feluritele bălării produse de ceilalţi conducători de doctorat, mult mai  pragmatici ca ifim.

             Ştiu că după publicarea lucrării (sau tezei, dacă vreţi), voi fi contestat, blamat, persiflat şi poate batjocorit, voi pierde din prieteni şi mă voi alege cu mulţi duşmani, deoarece lumea încă nu este îndeajuns de educată să accepte adevărul despre ce îngroapă pisica, dar sunt un luptător pe altarul adevărului şi-mi asum toate riscurile.

             Bineînţeles că cel mai mare risc la care sunt expus îl va constitui invidia şi răutatea bipezilor, dar cred că sunt suficient de pregătit ca să mi-l asum şi să sar peste el, având antrenament şi pregătire corespunzătoare.
             Aşa cum am fost invidiat că-s frumos şi răsfăţat, voi fi invidiat şi pentru titlul de doctor în ce îngroapă pisica.

             Chiar dacă lucrarea mea va stârni controverse, dispute, sau poate va fi apreciată-nu se ştie,  ea va fi măcar cunoscută, nu ca cele ale sute şi mii de doctori care, deşi au elaborat teze cu teme la fel de incitante, sau cel puţin asemănătoare cu „ce îngroapă pisica”, nimeni nu a auzit de ele.   (Va urma)