miercuri, 19 ianuarie 2011
Pagube colaterale
Eu sunt pagubă la casa omului! Aşa m-am simţit atunci când Ifim încerca să-i explice mamei Dana în ce rahat mare a intrat. Din fericire, nu într-al meu, eu, chiar şi motan fiind, sunt civilizat. Cică a intrat în cel mai mare rahat din viaţa lui, rahatul fiind clocit şi depus de actualul guvern.
Zicea el, (furios fiind, da' cu ochii pe mine) că s-a îndatorat la bănci 70% din venit, numai ca eu, Baghi, s-o duc bine. Şi era furios pentru că, după calculele lui şi promisiunile tuturor şefilor lui, începând cu comandantu' suprem, nicio pensie sub 3000 ron n-ar fi trebuit să scadă. Şi el (mă refer la Ifim), ca boul, i-a crezut!
Mai zicea ceva, că ar fi încasat numa' 40% din suma promisă şi că, datorită acestui fapt, a intrat într-un rahat total, fiindcă ratele la bancă, adică îndatorarea, reprezintă, în situaţia lui, cu 30% mai mult decât venitul familiei.
Atunci am sărit eu la gâtul lui şi i-am miaunat: poate pricepi şi tu, de ce noi, la pisici mă refer, nu ieşim la pensie!? Mauuu, la vârsta adevărată pe care o am (70 ani omeneşti), arăt a pensionar? Tu eşti ca o prună stafidită, dar ai ani mai puţini ca mine!
"Nu-mi arde de guler blănos acum. Vezi, Baghi, să nu ajungi o pierdere colaterală!"
Ha, ha, ha, mauuu... Ce-mi plac glumele mele!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Baghi, scumpule, imi pare rau sa aud ca te-a lovit pauperitatea si pe tine :( Noi, prin habitatul nostru artificial, n-am vrut sa auzim de banci, "cumparare avantajoasa in rate" si alte asemenea "oferte atractive", NICIODATA, intrucat am vazut ca nu este decat sclavie si, inspirati de BRAVEHEART, am conchis ca "It's all for nothing if you don't have freedom."
RăspundețiȘtergereIntotdeauna NE-AM REVOLTAT ca NU PUTEM avea nimic fara sa acceptam pierderea libertatii, dar asta nu ne-a folosit la nimic... Toata lumea spunea ca s'tem nebuni, ca "asa se face" si "altfel nu faci nimic in viata" :( Daca romanii nu ar fi acceptat saracia si exploatarea ca pe ceva normal, cu care "ne-om descurca noi intr-un fel sau altul", nu s-ar fi ajuns aici. Mai mult, indraznesc sa sper ca Romania ar fi fost la fel de propice vietii ca si Germania sau Austria... Dar astea sunt doar proiectiile mele uchronice.
Sper sa reusiti sa iesiti din acest mare cacat, dar tare ma tem ca ce a fost mai rau inca nu a trecut.
Prietenii vor fi mereu alaturi de voi!
Niciodata nu putem renunta la gulerul blanos :D ! Gulerul blanos face viata frumoasa!
Power to you, Baghi!
@Vlad: Comentariul tău mi-a atenuat preasclipirea ochilor şi mi-a redat strălucirea blăniţei. Miaumulţumesc frumos!:)
RăspundețiȘtergereBaghi ești un motan simpatic.
RăspundețiȘtergereDe acord cu Vlad.
Eşti talentat, Baghi, şi văd că te mai faci!
RăspundețiȘtergereÎmi placi din ce în ce mai mult.
Tac-tu nu s-a îndatorat numai pentru tine!Asta e boala părinţilor, să le pună copiilor în cap toate sacrificiile lor (sau sacrificiuri?!), ca să-i ţină legaţi de glie - ţi-am făcut, ţi-am dres...
Dacă Ifim are de gând să facă vreun demers pe la oficialităţi, să te trimită pe tine.
Eşti mult mai elocvent!
Mai ales că, sper, nu şrii să faci doar pe gulerul de blană, cunoşti şi poziţia ca masca pe figură, în situaţii extreme!
Mulţumesc Lori! Miausalutări lui Pisone!:)
RăspundețiȘtergere@Renata:
RăspundețiȘtergereMiaumulţumesc năşică pentru compliment!
Propunerea ta l-a pus pe gânduri (la Ifim mă refer). Iar comentariul, în ansamblu, cred că l-a lămurit că, în nicio situaţie, eu nu voi ajunge să fiu o pagubă colaterală.
Te pup, Baghi scump!
RăspundețiȘtergereSnickers al meu te admira mult, si mananca intr-una doar-doar se va face si el motan frumos si matur, ca tine! Iar Peticica ii face concurenta, intrucat nu vrea sa ramana mai prejos!
Multa dragoste si rasfat pentru Baghi cel Negru si superb! Noapte buna!
Bagui, we would make a great world revolution and sent to all other world leaders,
RăspundețiȘtergereBetter not disintegrate.
Good jokes, yes, ha, ha, ha!
Saludos
@Vlad:
RăspundețiȘtergereMiausalutări! Snickers şi Peticica trebuie să mănânce cât mai des şi mai bine. Alături de joacă şi somn, papa bun face parte din preocupările noastre de bază. Iar odată cu trecerea timpului, vine maturitatea şi înţelepciunea noastră.
Se spune că un câine bătrân nu mai poate fi dresat. Dar un biped? Ascultaţi la mine, nimic nu se compară cu un biped bine dresat!:)
@Efi:
RăspundețiȘtergereSaludos! Eu cred că liderilor mondiali ar cam trebui să le tremure pantalonii la gândul că noi am putea declanşa o revoluţie planetară. Noi suntem uniţi şi nu dezbinaţi ca ei!:)