Avem!

   Trecuse bine de miezul nopţii când urechiuşele mele sensibile au tresărit la strigătul mamei: "Avem purice! Hai băieţi, sculaţi, avem purice". Se ridică tata buimac din pat, caută întrerupătorul pe bâjbîite, aprinde lumina, mormăie ceva neinteligibil pentru mine şi încearcă să se bage înapoi sub pătură. Idee neinspirată care stârni o nouă reacţie a mamei: "Ce faci, n-auzi că avem purice?" "De unde ştii, l-ai auzit?" "Nu, l-am simţit. Hai să-l căutăm!" Şi au început vânătoarea de vrăjitoare la două noaptea. Aşternut răvăşit, pături scuturate, perne bătute, aerisit dormitorul, schimbată lenjeria (asta cu cearceafuri curate nu-mi displace, oricât de des s-ar întâmpla). Dar cel mai mult mi-a plăcut să-i văd pe jos în patru labe, făcând pe detectivii. După o anume perioadă în care investigaţia nu a avut succes, iar o aud pe mama: "Cred că mi s-a părut!" "Bine, dar dacă totuşi nu ţi s-a părut, de unde să fie? De la Baghi?" "Nu cred, imi sare ea în apărare. Era purice de câine. Cred că l-am adus eu de la muncă, unde avem destui maidanezi care se gudură pe la picioarele mele." Apoi s-a făcut linişte, dar nu pentru mult timp, doar până ce sforăitul lu' tata a început să-mi gâdile urechiuşele în mod plăcut. V-am spus cele de mai înainte ca să ştiţi de unde-mi vin gândurile care mă frământă acum. Demult n-am mai auzit-o pe mama să rostească un "avem" atât de hotărât. De obicei foloseşte un "nu" hotărât înaintea lui. Deci "avem" este un lucru pozitiv. În al doilea rând, cred că mâine mă paşte cel mai oribil lucru pe care trebuie să-l suport: o băiţă. Asta mă face să gândesc iară nagativ. Apoi, cu toată criza de afară, cred că m-am făcut cu o zgărdiţă nouă, nu second hand. Asta-i şi pozitiv, şi negativ. Şi ultima problemă: Oare nu e primejdios să stau mult în faţa calculatorului ştiind că acesta poate avea virusuri iar ecranul purici?