Doar nu vă aşteptaţi acum să fac miau-miau despre Madagascar şi despre minunatele aventuri ale prietenilor noştri din Africa şi de prin alte părţi. Mai am multe să vă spun despre mine.
Lăbuţele mele încă nici nu s-au acomodat cu tastatura iar mouse-ul continuă să mă enerveze ca şi cum ar fi un şoricel adevărat. Asta-mi distrage atenţia şi-mi creează acea stare de nervozitate şi încordare maximă, stare atât de firească neamului nostru pisicesc în momentele decisive.
Se spune că "mâţa blândă zgârie rău". Vă contrazic, nu este adevărat. Aceasta este o idee preconcepută. Şi vă dau doar două exemple.
În primul rând, pe mine. Eu par blând şi niciodată n-am zgâriat pe nimeni.
Este adevărat că tata a schimbat lemnăria cu termopanele şi a renunţat să mai cumpere canapele noi. Dar faptul că unele obiecte din preajma mea s-au deteriorat mai rapid, este ceva normal. Eu sunt o felină şi am în vârful gheruţelor unghiuţe care trebuie schimbate continuu. Cum la fel de adevărat este şi faptul că mama trebuie să poarte şi vara mănuşi, dacă nu vrea să i se vadă mâinile. Dar ea singură s-a zgâriat în gheruţele mele.
În al doilea rând, pisicile care zgârie nu au o înfăţişare blândă. Adică noi nu ne ascundem adevărata faţă, aşa cum faceţi voi, bipezii. Aţi văzut ghemul de blană din mâna Nataşei?
Avea o figură bândă?
Ia uite, am dat peste inca o fiara blogger :)
RăspundețiȘtergereDraga Baghi, imi pare bine de cunostinta. Sunt Chiti, fiara portocalie cu nasul roz.
Sa stii, apropo de ceea ce spui tu mai sus, ca eu patesc o mare umilinta din cand in cand: bipezii mei imi taie ghearele. Si ma piaptana. Este o-ri-bil!
Bine ai venit, Chiti. Şi eu sunt încântat de cunoştinţă, mai ales că aduci o notă de culoare. Sper să-ţi placă blogul meu pentru că are culoarea ta. Bipezii tăi trebuie să-şi bage minţile în cap. La noi la feline regulile de igienă nu sunt aceleaşi ca la ei. De aceea noi suntem totdeauna curate iar ei tot timpul miros oribil. În familia mea bipedă se menţine deocamdată un echilibru. Mama ar vrea să mi le taie, dar nu o lasă tata. De pieptănat însă, n-am scăpat nici eu.
RăspundețiȘtergereAi văzut, Baghi, ce uşor îţi faci prieteni?
RăspundețiȘtergereChiti asta... portocalie cu nas roz... Am făcut o scurtă incursiune pe blogul ei, să văd dacă nu e primejdioasă: nu e.
Nu te supăra că m-am amestecat! Sper să nu se supere nici Chiti. Pe net e mai sănătos să verifici cu cine întreţin relaţii de camaraderie copiii şi patrulabele.
Că ambele categorii au tot atâta minte şi intră în belele când nici nu te gândeşti!
Io zic să faceţi un schimb de adrese şi să vă aveţi ca fraţii în blogroll. Nu de alta, dar eu, care-s mai comodă, când vreau să văd ce mai faci, trec pe la Ifim şi tot în drumul ăsta aş vizita-o şi pe Chiti, dacă nu ţi-e cu supărare.
Miauuu...
RăspundețiȘtergereRenata, ştiu de la tata că e uşor să-ţi faci prieteni, mai greu este să-i păstrezi. Dar cel mai important este ca prietenia să fie adevărată. Îmi vine să mustăcesc la gândul că tata este sincer ca o murătură, cum îi spune mama. Mie nu-mi plac murăturile, dar mi-e teamă ca sinceritatea să nu fie contagioasă. Ca să fiu în siguranţă şi să-mi păstrez blăniţa lucioasă, am să urmez lăbuţă cu lăbuţă sfaturile tale care până acum s-au dovedit a fi atât de folositoare.
RăspundețiȘtergereNu numai că nu mi-e cu supărare, dar îţi mulţumesc şi-ţi sunt recunoscător.